Oprim involuția?

Aduc în prim-plan, în urma unor interminabile discuții cu diferite reprezentante feminine, dar și cu tineri băieți, o lume capricioasă, ale cărei instincte, uneori parcă prea puțin cizelate, ies la suprafață și modifică substanța umană.

Multiple atitudini, erori de comportament, stări pe care le justifică ca involuntare și-un teritoriu pământean pe care se străduie să-l iubească sînt fiecare parte a lumii oamenilor și a nevoii acestora de a trăi și de a se manifesta. Dar iată cum în spațiul dominat de ei, de 2000 de ani încoace, din punct de vedere calendaristic, oamenii se năpustesc cu tendințe animalice asupra a tot ceea ce își doresc să obțină, de la hrană și îmbrăcăminte pînă la un animal de companie sau… un seamăn de-al lor. Acționează cu bestialitate și lipsă de empatie în cele mai aprige războaie pe care le duc unii cu ceilalți, își împovărează inimile, seducîndu-se mutual pînă la hipnotizare și își „ucid” bucuriile ori idealurile, uneori parcă dintr-adins. Îi văd plesnind de furie, dar deloc preocupați în găsirea rapidă a unei soluții. Se zvîrcolesc din tot soiul de mizerii sau angajamente luate timpuriu și-și freacă palmele îndrăzneț atunci cînd intenționează să facă ceva ce le-ar putea aduce satisfacție. Sunt plini de elan în primii ani de viață, dar își pierd treptat din el, devenind, în cele mai multe dintre cazuri, ursuzi și apatici. Cazurile fericite sînt emotivii și înțelepții.

Cu certitudine, faptele lor apasă greoi peste întreaga evoluție umană. Specia e pe cale de apariție continuă. Da, despre acea specie încă aflată în dezvoltare este vorba. Iar evoluția se vede absolut necesară pentru stoparea oricărei tendințe violente. E-un univers la care îndrăznesc să privesc cu pozitivitate, atitudine, mi se pare mie, datorată tinereții mele mărginite în timp sau oamenilor calzi din orizontul meu.

de Claudia COCIUG