Oracol la 22 de ani

De Ioana știu că-i plecată în Bel­gia și a reușit să se angajeze a­co­lo. Despre Claudiu am aflat că ultima oa­ră a fost foarte supărat pentru că nu a reușit să-și dea ultimele exa­me­­ne, iar Andrei are niște gusturi mu­zi­cale foarte bune. De fapt, des­pre fix 345 de prieteni pot să știu în ori­ce cli­pă, cîte ceva. Nici nu trebuie ca ei să-mi fie alături, să-mi răs­pun­dă la te­lefon sau la salut. Îi găsesc me­reu, așa cum îi știu eu, pe Face­book. 

Tot aici am aflat cum arată mîna (respectiv chipul) celui care a scris ar­ticolul citit cu o seară înainte sau ce urmează să apară în ziarul de mîi­ne. Sînt conectat, nici nu încape dis­cu­ție! Și cred că trece dincolo de cu­ri­ozitatea pe care o am atît eu, cît și cei­lalți. Toate rețelele de socializare fac în locul nostru ceea ce nouă nu ne-a plăcut niciodată să re­cu­noaș­tem: ne dă atenția de care avem ne­vo­ie și le arată și celorlați că sîntem a­ici.

Cred că cel mai frustrant lucru es­­te să știi că ai fost uitat. De părinți, pri­­eteni, colegi sau de fosta iubită. In­ternetul a devenit atunci un în­lo­cu­itor aparent perfect pentru a îm­pie­dica acest lucru. Platformele de so­­ci­a­li­zare au devenit acel album pe ca­re îl completam la final de an, dîndu-l din mînă în mînă, printre co­legi. A­veam cîte o mărturie de la ci­ne vro­iam noi, iar printre întrebările co­pi­lă­roa­se și desenele cu pixul ver­de, în­cer­cam să punem deoparte ce ne era no­uă mai drag.

Atunci cînd ne e­ra dor, scoteam caietul din sertar și ne mai aduceam aminte de ei.

Nu trece o zi fără să intru pe contul meu, probabil sînt dependent. Chiar dacă e greșit acest lucru, îmi pla­ce să cred în continuare că astfel nu voi mai uita pe nimeni. Uite, ci­ne­va vrea să-mi fie prieten pe Face­book chiar acum. Oraculului din co­pi­lărie i s-a mai adăugat o semnătură.

George GURESCU