P1, un izvor al istoriei

„Mooooor”; „Anarchy”; „Boo­bies”; „Red Hot Chilli Peppers”; „For­tza Steaua”; „11:43”; sau „God save us” sînt doar niște mostre ale mesajelor antice lăsate de către studenții care au trecut prin renumitul amfiteatru P1 de la „Cuza”. Pentru necunoscători, P1 este am­fi­teatrul acela care după ce te chi­nui jumătate de oră la primul curs din anul I ca să-l găsești, speri mai a­poi să te fi rătăcit și că prin sub­so­lurile Universității să fi ajuns doar din greșeală. Iar acesta nu e re­numit doar datorită gerului de pe timpul iernii sau a faptului că e mai greu de găsit, ci și pentru ze­ci­le de hieroglife lăsate în urmă de către studenți.

Există chiar și semnătura mea.

Acestea nu sînt doar niște gîn­duri rătăcite de pe la vreun curs plic­tisitor la care nu există pauză. Dacă le examinezi cu atenție, ca un cercetător care dezgroapă ghea­­ță ve­che de mii de ani, poți să afli cîte ceva despre foștii băs­ti­nași. Scur­te, cu înjurături, mari, sub for­ma u­nei poezii, desene sau simple mîz­gîleli, acestea povestesc des­pre cum se îmbrăcau, de unde fu­rau șnițele să mănînce, ce citeau sau urmă­reau la televizor sau ce pă­rere una­nimă aveau studenții des­­pre un anu­mit profesor. Un­de­va, pe rîndul din dreapta, pe a patra sau a cincea bancă dinspre geam, există chiar și semnătura mea trecută în registru. N-am făcut-o eu, ci Erica, fiind probabil in­vidioasă după ce i-am de­mon­strat că scrisul meu e mai „fru­mos” decît al oricărui medic, a de­cis să mă imortalizeze cu „Elf, Le­gen­da din P1”.
Mai poți găsi și alte chestii utili­tare, ca numerele de telefon ale u­nor firme de taxi, reclame la fri­ze­rii de ocazie din cămin sau re­zul­ta­tele la Loto.

Însă urmele de pix și de creion de pe bănci mai pot re­pre­zenta și un mod prin care să-ți marchezi te­ritoriul, mai ales dacă în calcul punem și că șansa să prinzi un scaun bun în P1 de pe care să nu aluneci în jos e ca și cum ai găsi un coleg de facultate de la care să poți împrumuta doi lei pentru be­re la sfîrșit de lună.