Pachetul cu taxa inversă

Aveam zece ani cînd așteptam săptămînal să vină autobuzul de la Iași. Sîmbăta, mama primea cu taxă inversă borcanele pe care trebuia să le umple a doua zi de dimineață, cu mîncărică de cartofi și borș. Cum a­jun­­geam acasă, tîrîind geanta nea­g­ră mai mult pe jos, o puneam să des­chidă repede fermoarul și să citească biletul de la Ciprian. Mă așezam pe fotoliu și ascultam cuminte: „Ma­ma, îți multumesc mult pentru plasa de cartofi și pentru borcanul de bu­lion.

Puiul cu smîntînă a fost așa de bun că m-am lins pe degete. Am pri­mit și banii, acu’ sper să ajung să plă­tesc căminul. Săptămîna viitoare da­că poți să-mi trimiți niște Delicat și ce mai ai prin casă: frigiderul, televizorul, pe Alexandra. Saru’ mîna și pup-o pe aia mică. Spune-i să învețe că acuș vin acasă”. Cotrobăiam prin­tre vase și bidoane după vreo pă­pu­șă sau vreun gînd special pentru mi­ne. Mama îmi deschidea atunci un borcan și-mi spunea: „Na, ia o gură de aer de la Iași”. Apoi aveam program de scris. Mă chinuiam să leg două vorbe frumoase, pentru frații mei mai mari. Le scriam compuneri și le trimiteam salutări la toți. De­se­ori, mama uita să le lase în geantă, lîn­gă scrisoarea ei. Și așteptam pînă sîm­bă­ta viitoare.

Mi-i imaginam apoi la autogară, așteptînd, iar cînd suna telefonul răs­pun­deam repede: „Un apel cu ta­xă in­­versă de la Iași. Acceptați?”. Îi dă­deam receptorul mamei și eram a­ten­tă la ce vorbea: „Bine, mamă. Bi­ne că l-ai primit întreg”. Fugeam a­poi afară, la joacă. Astea sunt singuriele pachete pe care le-am așteptat vreodată. Mie pun­ga cu sarmale îmi vine pe card, toc­mai de la Casa de Pensii. O ridic de la bancomat și-mi plătesc chiria. Co­v­rigul de la gară nu are gust a borș și nici napolitanele nu seamănă cu puiul în smîntînă de atunci. Le în­ghit în sec și o aștept pe mama să mai treacă pe la mine să-mi facă o var­ză cu costiță.

 Alexandra ȘANDRU