Pastile de minte

Din toți nepoții doar eu o mai țin min­te pe străbunica. Țin minte tolbe­le din cui care umpleau cămăruța fără vre­un ochi de fereastră. Orezul, fa­so­le­le, zacusca, ierburile, săpunul gospo­dă­resc și pesmeții pregătiți de ea a­mes­te­cau mirosuri de foame și lipsă în o­da­ia în­tunecoasă. Nu înțelegeam de ce bă­trî­na, îngrijită de bunica, face pro­vi­zii pî­nă nu mi-a povestit că primii fii ai săi „au murit de sărăcia și golicimea răz­bo­iului, puică dragă”.

La fel cum nu înțelegeam de ce o femeie cu mulți copii și nepoți pe lîn­gă ea mereu duce dorul surorilor și fra­telui care stăteau în același oraș cu ea. Pînă nu mi-a povestit că aveau două gos­podării, una în sat alta în Codri pen­tru că tatăl era pădurar. Iar în timpul răz­boiului, cînd sora ei, Dorina, îm­pre­ună cu verișorii și bunica luau prîn­zul, „nemții au aruncat o grenadă î­nă­un­tru iar pe urmă au împușcat casa de jur împ­rejur pe dinafară”. Pe Do­ri­na au găsit-o așezată în scaun, cu un șanț ros în podeaua de lut, ros de ea, cu picioarele, în agonie de durere și moar­te. „S-a chinuit săraca fată”.

Nu știam de ce bunica, de cînd s-a mutat la casa nouă ne tot mustra că am pierdut cartea „În luptă pentru Mol­do­va”. Pînă nu mi-a povestit că acolo e scris pentru ce a fost omorîtă Dorina și ceilalți. În Codri așezați în drumul de la Chișinău la Iași, „aterizau partizani sovietici, noi le ascundeam pa­ra­șu­te­le, îi hrăneam și îi îmbrăcam în haine de țăran. Mult sînge și oase au rămas în pămînturile astea”, mi-a zis bunica cînd m-a adus să văd acea gospodărie din pă­dure.

Cine o să le spună de frica să­ră­ci­ei și goliciunii războiului celor ce spe­culează prin știri senzația unui răz­boi nuclear? Celor ce nu vor să-i asculte pe bătrîni și caută ca niște cîrtițe ineditul, plictisiți de golul și sărăcia lăuntrului propriu.

Daniela VORTOLOMEI