Pe repede-nainte

După ce beau cafeaua însoțită de un croissant cu unt, îmi fac în minte o schemă cu lucrurile esențiale, să nu car în plus. Bineînțels că înainte de această operațiune trebuie să îmi iau doza de calm și inspirație, uitîndu-mă atent la prognoza meteo. „Ieeeiiiii, va fi cald! Aș zice mai degrabă caniculă, că doar a trecut de 35 de grade. Dar nu-i bai – dacă nu plouă, e perfect!”. Îmi ațintesc imediat privirea spre dulap. Acea bucată de lemn, care dă impresia ca se descompune la fiecare atingere, susține cu greu „micul meu dressing”. În realitate mi-ar trebui un adevărat vestibul doar pentru o parte dintre haine, dar cum bugetul de student este limitat, rămîn la cele patru sertare de care dispune șifonierul.

Desfac în grabă geamantanul prăfuit în care mai găsesc cîteva scoici uitate din vacanța trecută. „Abia aștept să mai strîng unele noi – poate de data asta îi aduc și mamei vreo două că tot am uitat data trecută și nu a vorbit cu mine o săptamînă”. Sînt hotărîtă ca vacanța asta să fie cea la care visez dintotdeauna, cea în care să nu mai îmi pese de nimic. Mă debarsez de tot: agitație, stres, probleme, cotidian, șeful ălă nervos care mă sîcîie la cap, de proful care îmi dă „n” cărți de citit de azi pe mîine, de vecina aia bătrînă care mă urmărește cu ce sînt îmbrăcată cînd ies din bloc și chiar și de nesimțitul ală de ieri care nu mi-a dat prioritate pe trecerea de pietoni. Bun. M-am detașat! Acum să trec la bagaj.

În mod normal, nu mi-ar fi greu să pun două-trei haine în valiză, dar luînd în considerare că prietenii mei așteaptă să vadă pozele postate, fiecare element din ținută contează. Las deoparte hainele închise la culoare și le scot la suprafață pe cele în nuanțe vii. Arunc în geamantan, într-un haos total, cîteva tricouri cu diverse imprimeuri, dar care se potrivesc cu pantalonii largi de in. Urmează sandalele cu mărgele, care se leagă de glezna piciorului, pălăria supradimensionată, care seamănă cu cea de paie pe care o purta bunicul, vara, pe cîmp. Tot în grabă mai pun și un șlap de plajă. I-aș pune pe amîndoi, bineînțeles, asta dacă reușesc să îi scot perechea de sub pat. La scurt timp îmi întorc privirea și îl zăresc pe Mițu, motanul, cum fuge prin casă cu el în gură. După un scurt marator, alergînd după el prin casă, binevoiește a mi-l returna și astfel pot răsufla ușurată.

Odată geamantanul închis, sînt cu un pas mai aproape de vacanță. O ultimă verificare și sînt gata de plecare. Încărcătorul, căștile și telefonul le arunc în geantă – acolo unde sînt deja ordonate carnetul de student, buletinul și portofelul. Înainte de plecare, îmi pun pe buze cel mai entuziast zîmbet, îl îmbrațisez pe Mițu și tresar. Avionul ce zboara deasupra casei mele îmi reamintește ca nu am voie să întarzii – Thailanda mă așteaptă!

de Alexandra AXINIA