Praful de pe lentilele societății

Nea Vasile era la etajul 3, dintr-un bloc de gar­so­nie­­re din Bucuresti. Sarcina lui era să dărîme un perete des­părțitor între sufragerie și hol. Cunoscut în bloc ca fost zidar, nea Vasile acceptă sarcina fără mari re­ți­neri, fară să zăbovească prea mult la preț „dai și mata’ cît crezi că face”. Așa că experimentatul nea Vasile face rost de un baros de mărime medie, își alege bine pe­re­te­le și trece la treabă. Blocul de peste 40 de ani rezista te­meinic în fața loviturilor hotărîte. Așa că meseriașul se hotărăște să meargă mai la colțul peretului, lîngă cel ce despărțea bucătăria de sufragerie. Își umezește pal­me­le, ridică unealta și după o sforțare grozavă, Nea Va­sile transformă apartamentul într-o sufragerie i­men­să în care tinerii să se poată desfășura fără proble­me­le inerente deschiderii unei uși.

***

Intrat în tura de seară, Florin, un jandarm cu o ve­chi­me de vreo 10 ani, se plimba prin fața casei de cul­tu­ră cînd, circumspect din fire, aude sunetele unei me­lo­dii ce venea, aparent, de la intrarea din părculețul de langă. Vigilența, din fișa postului, îl obliga să cer­ce­te­ze zgomotele, deși plăcute, prudentul nostru gardian voia să afle dacă nu cumva aduceau neplăceri u­ma­ni­tă­ții. Cînd dă colțul, observă cîțiva tineri, iar printre ei doi gălagioși care cîntau la chitară, iar unul din ei în­drăz­nea să mai folosească și vocea. Mînat de justețea din ochi, Florin se îndreaptă spre locul nelegiuirii, de­cis să facă dreptate. Deși era doar ora 8, Florin îi muș­tru­luiește grozav și aruncînd vreo două scatoalce îi tri­mi­te pe tineri spre casă. Florin, mîna care aduce drep­ta­tea pe străzile orașului.

***

Într-un haos organizat, doamna Viorica lucrează la o bancă mare din centrul orașului ca funcționar. Ea ajunge în fața biroului la 8, așezîndu-și con­știin­cioa­să maldărele de dosare pe masă, lăsîndu-și doar par­­tea de sus a ochelarilor groși la vedere, pentru că e­ven­tualii clienți să observe cît de ocupată era. În jurul orei 10, un domn îmbrăcat bine, cu un palton negru de pie­le și o pălărie maro, catifelată intră în bancă, în­drep­tîndu-se hotărît spre biroul funcționarului. Dis­cu­ția prealabilă se terminase, iar domnul în cauză ce­rea transferarea unei sume nesimțit de mari, într-un alt cont, trimițînd în același timp actele pentru încheierea a­facerii cu pricina. Determinată să se ocupe personal și să fie cît mai eficientă, își aduce tastatura mai aproape și, grijulie, tastează prețioasele informații. După 20 de mi­nute schimbarea la față a venit mai repede pentru doamna Viorica, realizînd că firma unui fermier de ro­șii din Bîrlad avea în cont cu vreo 6 zerouri mai mult.