Program prelungit de Craciun

De mic m-a fascinat betia sarbatorilor. Si daca nu m-am bucurat de ea din plin, macar am profitat cum am putut. Pentru grupul nostru pestrit, noiembrie era luna in care incepea „colinda”. Nici nu apareau bine brazii, beculetele si oamenii de zapada, ca noi eram prezenti la usile oamenilor neprevazatori. Stiam ca e nedrept si rusinos, dar nu aveam de ales. Stringeam bani de petarde. Portocalele si biscuitii nu erau insa refuzate.

Nu ratam nici o casa, apartament, chiosc sau magazin de cartier. Oricare in afara de al nostru, evident. Se stie ca vecinii sint cei mai generosi, iar noi ii pastram pentru „perioada oficiala” de colindat, si cea mai fertila, de altfel. Astfel, nu se punea problema sa ne facem de ris, si puteam profita din plin de generozitatea si cumparaturile lor.

Cum ne-am trezit si noi cu colindul mai de timpuriu, pe la usile oamenilor, refuzurile erau de asteptat. Odata ni s-a trintit usa in nas pe motiv ca „sinteti de neam prost. Puteati macar sa ciocaniti mai usor, nu sa bateti asa, ca animalele”. Noi nu apreciam scuzele puerile. Si toti vecinii de la parter au avut de suferit din cauza batrinelului. Minati de ura juvenila, i-am bombardat usa cu bucati din cozonacul primit de la vinzatoarea de la colt, pe care doar ce o colindasem.

Asa cum eram harnici si incepeam devreme, terminam ultimii in fiecare an. Cu mult dupa „Plugusor” si „Semanat”, eram inca prezenti la datorie, aceea de a nu-i lasa pe oameni sa uite prea repede de Craciun. Si daca ceilalti colindatori incercau sa faca impresie, cu un repertoriu de invidiat, noi eram mai aproape de oameni, cu „Domn, domn, sa-naltam”. Tineam si la cultura lor generala si le aminteam oamenilor si de Haloween. „Ne dati ori nu ne dati, din nou?”

Ioan STOLERU