Provocat la înălțime
Pastila de după 22 martie 2015 Niciun comentariu la Provocat la înălțime 11Oamenii nu mai reprezintă o provocare pentru el. De aceea a ales muntele drept concurent. Aşa mare cum e, să îl simtă sub tălpi, călcat în picioare. E mai înalt decît el, mai puternic, de neînfrînt. Numai bun de cucerit. Cu mîinile goale, fără echipament, căci aşa se face la free climbing, se năpusteşte cu sete asupra lui. Venele se încăpăţînează să prindă volum şi îi brăzdează trupul de la gambe pînă la braţe şi gît. Inima face concurenţă în bătăi cu aripile unui păsări Colibri, iar privirea parcă deja simte cum străpunge cerul. Piatra alunecoasă, acoperită pe alocuri cu muşchi crud, îi îngreunează urcarea. Explorează cu mîinile fiecare formă a muntelui, fiecare stîncă. Nu de alta, dar a mai căzut de şapte ori. Însă asta nu l-a oprit. O va face încă o dată şi încă o dată pînă reuşeşte. De acolo de sus se simte liber, se simte superior, se simte el.
În cap îi revin obsesiv rugăminţile prietenilor de a nu renunţa la cordelină atunci cînd escaladează. Dar dacă ar face-o la fel ca ceilalţi, el cu ce ar fi mai deosebit? Coarda oricum l-a trădat o dată, s-a rupt, aşa că a renunţat la ea. E mai aproape de munte cînd e cu mîinile goale şi ştie că dacă va eşua va fi numai vina lui. Aude vîntul din vîrful muntelui cum îl cheamă, îl provoacă şi se străduieşte să ajungă mai repede. În sfîrşit sus, deasupra tuturor, deasupra lumii, şi-a dovedit forţa, a cucerit înaltul cu mîinile goale. S-a plictisit de stînci, caută altceva acum. Mai neobişnuit.
Nume real: Alain Robert, nume de cod: Spiderman. Obiectivele următoare: Sidney Tower, New York Times Building şi Taipei 101.
Adaugă un comentariu