Regele unui oricare deal
Pastila de după 19 ianuarie 2014 Niciun comentariu la Regele unui oricare deal 4„Eu am avut un vis aseară”, le țipa pe un ton tras parcă printr-o țeavă PVC colegilor care s-au strîns în jurul lui să vadă și ei sursa hărmălaiei. „Ce-i cu ăsta?”, întreabă plictisit un tînăr cu cascheta pe cap. „Nu știu, am auzit că urlă cineva și credeam că iar și-a pierdut șeful de tură pixul. Măcar asta-i mai interesant”, îi răspunde la fel de nonșalant un bătrîn cu tîrnăcopul în mînă.
Așteaptă cîteva minute pînă se strînge un grup mai mare și încep iar urletele pline de entuziasm. „Ce am visat eu aseară? Pe voi, pe noi, toată această harabură în care ne aflăm. Spuneți-mi fraților, cîți sînteți care măcar o dată v-ați simțit tratați cu indiferență la locul de muncă? Zi de zi săpăm și construim, încontinuu, fără nici o pauză, fără un timp de odihnă pentru noi?”. „Avem pauze deșteptule și dacă mă gîndesc mai bine tu ne mănînci din ea” , dar răspunsul unei persoane din grupurile din spate parcă n-ajunge la urechile muncitorului înflăcărat.
Fiecare cuvînt îl spune cu pasiune dar și ură pe care a ținut-o închisă ca-ntr-o sticlă de șampanie. „Frații mei, cot la cot tragem cu tîrnăcopul și sapa, dar de astăzi ne-o ajuns.
Nu sîntem obligați să urmăm toate indicațiile, toate cerințele inumane ale șefului de post. El este adevăratul diavol, el ne solicită să ne murdărim pînă la umăr ca mai apoi nevasta să ne facă capul calendar că n-are cum spăla salopeta de tot noroiul de pe noi.”
Cîteva „ce?”-uri și priviri confuze tot nu reușesc să-i doboare sîngele înfierbîntat, deoarece vede în ochii unora aprobarea ce-i dă suficientă energie să continue. „Uniți-vă, fraților, împotriva bestiei ce ne subjugă la acest chin, după care ne putem ridica și-mpotriva păpușarilor care în urmă cu doi ani ne-au dat un termen limită să terminăm palatul lor. Nu s-au gîndit la ploile ce au dat năvală, la gerul care ne-a înghețat degetele și la praful ce ne distruge plămînii. Fraților, sînteți sau nu cu mine?”
Adaugă un comentariu