Revanșă fără drept la replică

În colțul din dreapta, Sergey rîn­­jește ca un vulpoi și face din ochi, în timp ce arbitrul îi pro­nun­ță numele și K.O-urile. De cealaltă parte a arenei, Aleksandr privește în pămînt și-și mestecă în gînd a­min­tirile în care îi apare chipul ad­ver­sarului. Au gust de venin și iz de cianură. S-a mai luptat cu el a­cum cîțiva ani într-un meci pe care A­leksandr l-a cîștigat. Nu a fost o lup­tă de la egal la egal, pînă atunci Sergey conducea în clasamente, iar croșeul lui era nemilos cu toți cei care ajungeau să-l privească în ochi, în ring. A fost mereu arogant, im­pulsiv și orgolios. De puține ori a cunoscut înfrîngeri și, atunci cînd coroana îi era luată, se asi­gu­ra că va avea ocazia să-și ia re­van­șa.

După meciul de-atunci dintre cei doi, lui Aleksandr i-a trebuit mult timp să își revină. A intrat în strîn­soarea adversarului pînă a­pro­a­pe a rămas fără suflare, dar a reu­șit să îl pună la pămînt. Acum nu știe dacă va mai reuși. Cînd ca­u­t­ă răzbunare, Sergey luptă ca un leu împotriva unei haite întregi. În minte are doar centura în­vin­gă­to­ru­lui și se agață de ea cu pumnii în­cleștați, care țîșnesc precum o iz­bi­tură de tun.

Nu are remușcări, nu ascultă de nimeni, îi sfidează pe toți și trișează. Îl vede pe Ale­k­sandr ca pe-un subordonat care a îndrăznit să se răzvrătească îm­po­tri­va lui, așa că trebuie pus la zid. Doar arbitrul îl poate opri să nu-l do­boare de tot, căci Sergey nu ține cont de reguli.

Lui Aleksandr nu îi e neapărat teamă, nu știe exact cum s-o nu­meas­că. Simte în tîmple un țiuit ca un ecou al celor pe care adversarul i-a pus la pămînt, de parcă i-ar striga că nu are nici o șansă, că mereu iese învingător. Începe meciul. Arbitrul le lasă cale liberă, prima lovitură a primit-o, se ri­di­că, ripostează, simte un tun în plex, se prăbușește. Știa doar că Sergey mereu iese învingător.