Să aruncăm cu toporul în ograda vecinului!

Tăiem din rădăcină orice ini­țiativă și smulgem din pămînt tot ce cîndva ar putea să rodească. Nu ne gîndim la viitor, nu ne gîndim că poate ce azi toporul taie, mîine ne-ar fi ca aerul de bun, și de cele mai multe ori închidem ochii și pu­nem banii în buzunar.

Tragem cu ochii la alții, îi pîn­dim din ascunzișuri, le zîmbim dul­ce atunci cînd încearcă să ne de­maște și ne transformăm în cei mai buni prieteni. Încercăm să fim ino­cenți și lipsiți de gînduri ascunse, însă în minte încolțește permanent invidia. Nu iubim concurența și ve­­nim cu toporul chiar și în ograda vecinului. El nu se așteaptă. Nu i se pare că teiul lui e așa o mare co­moa­ră și că toți rîvnesc să i-l do­boa­­re.

Nu am învățat să cioplim în lemn și nu am fost niciodată pă­du­rari, dar cutreierăm zilnic prin să­că­turi cu toporul în spate ca să pu­nem la pămînt sute de copaci. Îm­bră­căm o armură din fier și în­drep­tăm arma cu capătul bine ascuțit spre toți cei care ezită să ne a­pro­be. Nu contează spre cine ridicăm to­po­rul, fie spre un tei bătrîn, care a trăit o viață și a rezitat „cariilor” de orice fel, fie spre un copăcel tînăr care recent a ridicat ochii spre cer. Cu toți aceștia sîntem nemiloși atunci cînd vine vorba de prosperitatea noas­tră.

Am încercat să facem din ei mo­bilă simplă sau luxoasă și astfel am distrus pe-ascuns păduri întregi. Dar cînd am văzut cu ochii noștri că afacerea nu merge și că cei de la concurență o duc mai bine, am de­ve­nit mai necruțători ca niciodată. Singura modalitate de a distruge concurența e de a-i tăia tulpina și de-a o smulge din rădăcini.