Să zîmbim pînă la cer
Pastila de după 11 noiembrie 2013 Niciun comentariu la Să zîmbim pînă la cer 4Era plină Piața Unirii de ei. Dinspre strada Lăpușneanu tot veneau alergînd tineri în tricouri colorate care fluturau baloane și zîmbete în toate părțile. Se agitau ca într-un furnicar, iar miezul era tocmai centrul orașului. Dacă te nimereai în drumul lor, te îmbiau să te iei după ei, numai nu te apucau de mînă. Dar nu îți explicau de ce, trebuia să îți dai seama singur ce puneau la cale după zîmbetele largi de care te molipseai.
Acolo, în centru, forfota pulsa ca o horă care stătea să izbucnească, iar tricourile colorate se zbînțuiau întruna. Nu le păsa că unii trecători îi priveau suspicios sau că alții treceau pe celălalt trotuar ca să îi ocolească, numai să nu cumva să se lipească vreunul de ei. Între ei roia o veselie ca între copiii care ies la joacă în parc. Și tot ca ei s-au cumințit ca și cum o învățătoare ar fi bătut arătătorul de tablă, cînd în mijlocul furnicarului au apărut două fete care au început a-i ordona ca la orele de sport. Cei care au rămas pe dinafară încercau să înțeleagă ce forme ciudate își închipuiau cele două, de tot îi aranjau cînd în coloană, cînd le ziceau să se prindă de mîini ca într-un lanț.
Pînă la urmă au format un fel de gard, de nu mai vedeai ce se întîmplă după tricourile colorate. Se auzeau doar rîsetele lor. Cine știe cîți dintre trecătorii de-atunci au înțeles pe lîngă ce au trecut. Poate au intuit. Dar ca să vadă cu-adevărat ce li s-a arătat, nu trebuia să scape din ochi viziunea de ansamblu. Și nu cea de la ultimul etaj al Hotelului Unirea, ci aceea construită ca un puzzle din fiecare tricou colorat. Pînă la urmă, toate zîmbetele s-au arcuit într-unul singur. Care s-a văzut tocmai din avion.
Adaugă un comentariu