Scrisoare de bună vestire

Dragii mei, am ajuns cu bine în Iad. E cald și frumos aici, dar nu stră­­­lucește nici un soare. Nici iarbă nu crește, e peste tot numai o mo­cir­lă. Am făcut așa cum m-ați în­vă­țat: am dat niște suflete drept mită și am in­­trat ușor. Banii i-am vîrît în bu­zu­na­­rul ne­gru, fără fund, al unui drac. Mi-a făcut cu ochiul, a căscat în fața lis­­tei mele cu păcate și a des­chis por­­țile. Nu-i așa de rău precum mi s-a spus. Ba chiar am o muncă cin­stită: fac foc sub vulcani, ca să ia­să nori, să întunece văz­duhul lui Du­mne­zeu. Am progresat. La în­ce­put, sco­team doar o pîclă prin care se vedea a­­pusul. Acum, am în­vățat să întunec pă­­mîntul cu totul.

Mă a­­plec lîngă lem­ne, suflu cu putere, spun și cî­te­va blesteme și gata. Lu­crez în două tu­re: o veșnicie eu, do­uă zile al­tul, mai rău ca mine. Mi-a zis de cu­rînd că tot șpaga mi-a a­­dus funcția, dar le-am fost și un pic dragă. Postul ăs­ta nu-l obține ori­cine. Trebuie să fi fă­­cut crime sau să duci o viață de-a drep­tul ne­cin­stită. Pe cînd eu, v-am lu­at doar de cîteva ori la rost și v-am în­jurat nu­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­mai în gînd.

Și să știți că Necuratul nu-i chiar așa de îndrăcit. E om bun la su­­f­let. Tre­ce cu vederea orice a­ba­te­re, mă lasă să întîrzii cît vreau și rî­de la masă cu mine. Noroc de el, că m-a întors din drumul spre Rai. A­co­lo, nu pri­mește nimeni plată. Am să vă chem și pe voi, îndată ce mă mai eliberez de treburi. Nu am ne­vo­ie să-mi aduceți nimic. Dar tre­bu­ie să vă îndesați bine buzunarele cu pa­­rale și de-ale gurii, că drumul e lung și anapoda. Dar pînă vă spun eu să veniți, mai adunați păcate. Or să vă fi de folos aici. Mi-a spus ci­ne­va chiar ieri, că dacă vă este pe plac lo­cul, puteți rămîne o eternita­te. Nu vă cos­tă nimic.

Adriana ZĂVOI