Sfîrșitul nostru, domnilor!

Îmbrăcați-ne, fiindcă noi ne-am aruncat uniformele de mult și nimeni n-a putut să ne mai prindă între cusături. Am venit frumoși, descoperiți, fără frică. Și ne-am îm­păr­țit, luînd de la voi cîte-un pix cu care nu știam să scriem, o mînă de unde ne-ați întins un singur deget.

Iubiți-ne, fiindcă nu știm dacă iubim pe cine trebuie. Ne înstrăinăm, ne rătăcim, ne alintăm și, deși am venit să umplem pagini cu vorbe într-un moment în care vorbele s-au golit și oamenii parcă nu-și mai udă setea cu ele, ne-am întrebat dacă are rost să ne mai legăm de ele. Nu ne-am gîndit că putem să facem noi sfori din cuvinte și să stă­pî­nim lumea. Noi sîntem liberi.

Plesniți-ne, că nu știm cînd am ajuns aici și de ce am mers atît de departe. Fiindc-am ales, venind în lumea voas­tră, o idee, un fond căruia nu i-am știut forma și ne-am înspăimîntat cînd am văzut cît și cum se schimbă pre­sa în care ne învățați să intrăm. Dar noi am stat, de multe ori, prea mult în tocul ușii și v-am mințit cînd v-am po­vestit cît de frumos era înăuntru. Noi am plecat.

Ștergeți-ne rînjetul de pe față, c-am rîs fără voi și n-am știut să vă explicăm glumele noastre. Și dac-am fi avut do­uă ceasuri în plus împreună, încă două ceasuri am fi tăcut, fiindcă n-am înțeles că putem să vă întrebăm, să vă căutăm, să vă răscolim trecuturile după lecții.

Urîți-ne, fiindcă v-am urît și noi naiv și în joacă pînă ni s-au sugrumat clepsidrele și-am aruncat nisipul din ele ca pe-un stol negru de toci. Pentru că ne-am apărat tru­pu­rile și inimile în ciuda minții și-am vrut să trăim mai repede, mai bine, mai tare și mai mult. Și-am pierdut.

Lăsați-ne să plecăm, spășiți dar frumoși, liberi și, mă tem, la fel de dezgoliți ca la-nceput. Unii pustiiți de trei ani fără tîlc, alții de spaima croită din preaplinul rostului pe care l-au găsit aici. Unii să cînte, alții să-și strîngă ge­nunchii la piept întrebîndu-se ce-ar putea ei să facă, să scrie, să spună ca să schimbe lumea. Și dacă n-am schimbat-o aici, în astea 16 pagini de pe care nu se mai ia astăzi, ca înainte, tușul pe palme, atunci cînd și unde-om mai iz­buti?