Spovedanie bugetară

Șpaga este de origine incertă. Ni­meni nu știe de unde a apărut, spre ce tărîmuri se îndreaptă sau cum poate fi alungată. E un fel de gri­pă porcină. Sădește panică printre străinii care scuipă în sîn atunci cînd ajung la graniță și îi pune pe doc­tori la treabă. Schimbă mo­da­li­tă­țile de notare din cîteva școli și fa­ce Poliția mai puțin vigilentă de tea­ma unei epidemii. De șpagă, ca de boală de altfel, nu te poți feri.

Nu găsești nici un colț întunecat ca­­re să nu poarte emblema banilor, iar acestora nu le place să fie în­cor­se­tați de o carte de muncă. Totuși, pes­te tot sînt oameni informați care te pot ajuta. De cele mai multe ori re­­țetele sînt de prisos, la o simplă ri­dicare de sprînceană știi ce te aș­tea­ptă. Diagnosticul vine rapid și variază mereu în funcție de me­se­ri­e și nu­me de familie. Autoritățile ne li­niș­tesc. Nu sîntem în nici un pe­ricol da­că respectăm normele so­ci­ale de i­gienă. Plicul trebuie să fie me­reu alb și nelipit, să poată fi consul­tat cu u­șu­rință, iar portofelul cu ac­tele de identificare mereu la în­de­mînă.

Un leac băbesc nu există. Unii spun că trebuie să ne opunem, să pro­tes­tăm cu plozii în stradă și să a­ră­tăm cu degetul înspre cei care vor să se asigure că le va fi mai bine. Al­ții îți arată o hartă atunci cînd vi­ne vorba de nemulțumiri, dar cei mai mulți s-au resemnat. Va trece și asta o dată cu răcelile animalice, po­topul necruțător sau alte cata­clis­me care ne avertizează că sîn­tem aproape de sfîrșitul lumii. Din pă­cate, de acea judecată nu putem scăpa dînd mită.

Livia MOVILESCU