Tancul cu o singură roată

Pastila de după Niciun comentariu la Tancul cu o singură roată 18
Tancul

Pe cînd era o modă să co­lec­tezi cartonașele de la guma de mestecat, iar bomboanele explodau în gură, jucăriile nu mă țineau mai mult de două săptămîni. Mașinuțele erau fără vreo roată ori în bucăți după ce încercau să zboare de pe o masă pe alta, iar soldățeii aveau toți măcar cî­te-un braț sau picior amputat. Cînd ieșeam afară cu ceilalți „me­ca­nici” jucăriile mele erau cele mai inventive. Oricine putea să aibă o figurină cu Batman, însă nimeni nu se găsea să vină cu capul lui God­zilla prinsă de trupul unui pirat și cu roți de camion în loc de mîini.

Totuși, într-un an cînd ai mei m-au lăsat să stau cu bunicii la țară, au uitat să-mi aducă și laboratorul cu creații. Astfel a trebuit să caut alternati­ve, iar prima a fost o roabă veche și ruginită din atelier. După cîteva ajus­tări ca să meargă mai rapid, activitatea mea preferată era să terorizez oră­tă­ni­ile din ogradă care se călcau una pe cealaltă să scape de tancul cu o singură roa­tă. Din fericire nu a existat vreo victimă, pînă ce, într-o zi, bunică-miu nu a respectat semaforul și s-a băgat în fața mini buldozerului meu. El s-a ales cu niște picioare învinețite iar eu cu niște dumnezei și fără gradele de militar.

Ca să nu mă plictisesc, am încercat să mă reprofilez către niște păpuși aproape cît mine de mari, lăsate la țară de către o verișoară. Toate erau așe­zate în cea mai elegantă cameră din casă, unde de obicei dormeau doar oas­peții. Una lîngă alta, acestea păreau că se uită urît la mine. Ca să rezolv pro­blema, am împrumutat șurubelnița din atelier și le-am scos la toate ochii, care săltăreți cum erau, îi foloseam mai apoi pe post de mingiuțe. Bunica cre­dea că le am de la Iași, pînă într-o după-amiază cînd a ieșit îngrozită din ca­mera pentru oaspeți.

Din nou, rămăsesem fără jucării, însă de data asta, speriată c-oi ajunge să scot și alți ochi, bunica mi l-a cumpărat pe „Puternicul”.  Puternicul a fost pri­ma jucărie pe care n-am putut să o dezmembrez și de atunci am fost ne­des­părțit de el. Pînă vreo cîteva luni mai tîrziu cînd l-am îngropat în pămînt și l-am lăsat peste noapte să văd dacă știe să iasă singur. Probabil că a reușit să scape și din această încercare căci mai apoi nu l-am mai găsit niciodată.

Autor:

Iulian BÎRZOI

Senior editor „Opinia Studențească”

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top