Țară, țară, vrem conducător!
Pastila de după 14 octombrie 2014 Niciun comentariu la Țară, țară, vrem conducător! 11În dreptul porților Palatului Cotroceni stă plantat un gard uman. Sute de persoane de peste 18 ani, în nesfîrșita lor dragoste de patrie, și-au prins mîinile riguros. Așteaptă ca unul dintre candidații la președenție să spargă cu putere lanțul făcut de oameni. Căci altfel cum poți fi sigur că un conducător e vrednic, dacă nu trece de brațul puternic și drept al poporului? În fața lor este un alt lanț uman, dar mai mic și este format din aspiranții la titlul de șef al statului.
La strigătul poporului: „Țară, țară vrem președinte!”, din lanțul al doilea se desprinde o blondă și fuge hotărîtă să treacă dincolo de orice bariere. De cînd așteaptă ea momentul ăsta! Numai că blugii mulați nu îi permit să facă pașii prea mari, iar de gențile marca Louis Vuitton se cam împiedică. Se încurcă în amalgamul acela de brațe, iar în privirea ei se oglindește întoarsă imaginea palatului.
Cu pași siguri, fermi, o urmează o femeie brunetă, ce încearcă să-i umbreacă sub coperțile „Dreptului civil”. Dar se izbește de multe semne de întrebare care nu o lasă nici să dea înapoi, nici să înainteze. Gata cu politețea, e rîndul bărbaților să arate de ce sînt în stare. Dintre candidați se desprinde unul cu frizură ca din comedia „Dracula”. Vorbește mult și aproape că trece, dar se lovește și el în aceleași semne de întrebare între care s-a împotmolit și doamna dinaintea lui. „Țară, țară, vrem președinte!”, se aude din ce în ce mai tare și mai des. Candidații tot fug și se izbesc de mîinile încrucișate, dar nici chip să treacă vreunul. Și nici poporul nu cunoaște o altă formă de a-i alege.
Doar cel care va reuși să treacă de mîinile unite ale oamenilor se va bucura de găzduirea Palatului Cotroceni. Păcat însă că singurul mod prin care trec de oameni este să se izbescă, să urle să facă propagandă și să dea mită.
Adaugă un comentariu