Toamna studenției nu ia sfîrșit niciodată

Am aproape zece ani de cînd sînt studentă. Și aici îi scad pe cei patru ai mei.

Zece ani de cînd ascund prin pachetul de acasă bucăți de cio­co­lată și bilețele în care să spun cît de dor îmi este să le văd ochii obosiți de somn, de cînd ascund cu grijă și cîțiva lei în plus, să poa­tă ajunge cu taxiul acasă, în si­guranță. Zece ani de cînd aud prin telefon tramvaiele ale căror șine de fiecare dată trosnesc de zici că se rup și tot atîția ani de cînd adorm cu grijă pentru că nu știu dacă ele dorm dezvelite sau nu. De ambulanțe și pompieri nici nu mai zic, le-am învățat sirenele pe de rost. Tot de ceva vreme am devenit cea mai fidelă clientă a magazinelor cu ciocolată albă și stafide ascunse prin­tre pătrățele, explicînd vînzătoarelor de fiecare dată că dulciurile nu au vîrstă și nici consumul lor nu depinde de cîte kilograme ai. De fapt, nici nu sînt pentru mine, tot în pachet le pun.

Da, de zece ani urăsc zilele de toamnă din octombrie cînd căl­du­ra te sufocă și te face să plîngi, de cînd frunzele miros a putrezit încă din momentul în care pică. Oricum, atunci simți cel mai intens că ni­cio­da­tă nu împlinești nici tu și nici ele vîrsta la care să vă fie bine una fără cealaltă. Strîngerile în brațe și la piept, cu o mînă mîngîind părul, le-aș înlocui mai degrabă cu o cafea tare, în care să-mi stoarcă cineva și o por­to­cală siropoasă și acră, să mi se strepezească dinții și să mă facă să nu adorm în așteptarea trenului.

Cine a spus că ești student doar cînd ai 20 de ani? Ești student de atî­tea ori de cîte ori îți pleacă fetele la facultate.