Toneta.com

A dispărut un chioșc de ziare. Într-o bună zi, pur și simplu n-a mai fost acolo, peste drum de Universitate, lîngă Barul Studenților. În drum spre redacție, mă întrebam mereu cum se simte omul care se înghesuie toată ziua în acea cutie de carton tapetată cu „Formula AS” pe toți pereții. Vedeam doar ochii negri și cojile de semințe scuipate afară prin crăpătura geamului. Mai ieri, scheletul de sticlă și sîrmă, despuiat de hîrtiile gălbejite, zăcea aruncat, întors cu fundu-n sus, pe marginea trotuarului. Alături se tăvălea neputincios un „Adevărul” de pe vremea „Scînteii”.

Criza a ajuns și aici. Cum știe ea să ne taie elanul din fașă și să ne priveze de viitoarele noastre locuri călduțe de muncă. Lumea, la un loc cu Facultatea și toate visele mele se ducea de rîpă. După „Ziua”, „Cotidianul” și „Gardianul” a urmat toneta de lîngă Corpul C.

Aproape că mi se făcuse dor de vocea răgușită care răspundea cu părere de rău: „Nooo mai am, don’șoară!”.

Azi, surpriză! În locul cutiei de tinichea găurită, a crescut din pămînt o căsuță ceva mai mică, cu geamuri de stică groasă, curată și strălucitoare, cu termopan mai alb ca neaua și cu neoane mai violete ca flacăra. Iar în locul vechiului meu prieten cu voce răgușită a răsărit o domniță cu unghii de plastic și prea mult rimel. Pe cele două uși care se deschid inteligent, au apărut rînduri drepte de reviste colorate și cărți despre cum să ajungi o bucătăreasă de succes în zece pași. Cotidienele de hîrtie gri s-au ascuns după „Libertatea”. Pentru că „se vinde, don’șoară!”, așa zice fata cea nouă. Pentru că sînt liberi să pună orice pe pagini. Pentru că așa sînt mai vîndute. Dar n-a știut să-mi spună dacă sînt mai bune.

Anastasia CONDRUC