Trei ani în replici

„Mamă, tată, eu mă lepăd de facultate…”, re­pe­tam mereu și două perechi de ochi mie dragi se holbau cu gurile pecetluite de uimire. Iar eu am continuat „…dar mai tîrziu am aflat că sînt admisă la Iași… plec să încerc, poate acolo-i diferit de ceea ce am văzut eu aici.” Și am auzit cum aerul a coborît mul­țu­mitor din plămînii sărmanilor mei părinți care în următorii trei ani au avut de auzit acel „mă lepăd” de cîteva ori.

„Ascultați-vă colega bine, ea vă învață noua limbă română”, am auzit eu în primul an de la o persoană care cîndva mi s-a lăudat că iubește ba­sa­ra­benii, atît de mult mă iubea și pe mine, încît prin­deam strîns în pumn dorința de a-mi vărsa o lacrimă la o astfel de replică.

„Băi, pui de moldoveancă, să știi că nu se mai ob­servă accentul tău, zici că ești și tu de aici”. Îmi zi­ceau colegii în anul al doilea. Da, sînt de aici! Aici am în­vățat româna, aici româna m-a învățat să o vorbesc corect, să mă joc de-a cuvintele și să-mi fac prieteni. N-am fost eu cea care a îndrăznit să le caute prie­te­nia, ei m-au luat de mînă și m-au prins înt-un dans ve­sel, dans care m-a adus și la Opinia.

„Dacă o să-ți placă aici, vei începe să rîzi și tu cu noi”, mi-a zis Opinia cînd am venit pentru prima da­tă în redacție. Și am început să rîd alături de o familie de copii la fel ca mine. De fapt, mai buni ca mine, de la care am învățat să scriu cu drag și spor, să mă distrez lucrînd și învățînd meseria de jurnalist. Să semnez texte cu responsabilitate și să mă în­dră­gos­tesc de fiecare dată de metamorfoza prin care trece O­pinia Studențească în fiecare săptămînă. Cînd la început era doar o machetă goală, în final ieșea de sub tipar plină de idei îngrijite și unse cu munca fie­că­ruia dintre noi.

De acum înainte niciun articol nu mai trece prin mine fără a fi despicat în zeci de detalii și analizat așa cum am făcut la ședințele de miercuri din redacție. Am devenit critică și selectivă, capricioasă și am­bi­țioa­să, sinceră și directă. Acum trei ani în urmă știam cu siguranță că vreu să devin jurnalistă, acum știu ce fel de jurnalistă vreu să devin. Familia de oameni, de ex­­pe­riențe, de trăiri și învățături m-a făcut să înțeleg asta.

„Daniela, ai un talent de a scrie, tu vezi și descrii lucrurile altfel, să nu te oprești.” – Bineînețeles, domnule profesor!

de Daniela VORTOLOMEI