Ultimul joc de șah

Pastila de după Niciun comentariu la Ultimul joc de șah 15
Ultimul joc de șah

În rolă sfîrîie cîteva mere roșii. Au crăpat deja pen­tru că mirosul s-a răspîndit în toată casa și doar dacă n-ai iz nu-ți vine să dai năvală la ele. Dar eu aș­tept cuminte, cum mi-a spus bunicul. O jumătate de oră tre­buie să stea la făcut, în timp ce în sobă nu-i decît jar. Pînă atunci stau de pază, vreau să fiu prima care le savurează. Aș fi egoistă, căci răsfățul merită orice e­fort, dar e prima iarnă după mulți ani cînd s-au în­tors acasă. Acolo nu au unde să coacă mere. N-au nici măcar sobă cu plită, ci fac mîncare doar la aragaz.

Stau cu nasul lipit de geam de dimineață. Bunicul mi-a promis că mă învață șah și table cînd termină de făcut cărări. A nins toată noaptea, iar acum nu-i chip să izbutești prin troiene. Îmi mai face cu mîna din cînd în cînd și chiar mi-a construit un omuleț de ză­pa­dă cu fața. I-a pus un morcov în loc de nas, iar în ju­rul gîtul i-a prins fularul meu cel vechi. Mai vine din cînd în cînd în casă, să se dezmorțească. Nu face decît doi pași înăuntru, ca să nu umple toată casă de ză­padă, iar eu îl servesc cu ceai cald și bomboane de mentă.

Bunica tocmai s-a întors din beci cu un borcan de to­cătură și se apucă de făcut un borș de găină. Vrea să mă pună pe picioare cît mai repede. De dimineață mi-a servit și cîteva căni de ceai fierbinte, fără zahăr, că nu ajută. Are ea leacurile ei, iar eu nu am nicio șan­să să mă împotrivesc. S-a supărat pe mine acum cîteva zile, cînd am venit udă din cap pînă-n picioare de la să­niuș, iar acum vreau să-i recîștig încrederea. Poate-mi croșetează și-o bundiță nouă cît mai stă pe acasă. Cînd am aflat că vine am depănat vreo două zile. M-a ajutat mama să stric cîteva veste mai haine mai vechi, ca să adun fir pentru una nouă.

Acum stau singură pe sobă, cu picioarele în dreptul rolei care altădată era plină de mere coapte. Mă uit pe geam, dar nu-mi mai face nimeni cu mîna. Mi-am fă­cut un ceai de tei, dar i-am pus puțin zahăr. Știu că bu­nica nu ar fi fost de acord, dar poate așa mai îndulcesc puțin atmosfera. Casa a rămas pustie după ce ra­iul meu s-a mutat peste ocean.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top