Un „adio” ar fi de-ajuns

Mereu m-am gîndit cum ar fi să am o superputere și să știu ce gîndesc oamenii din jurul meu, să știu cînd mint. Minciuna doare cel mare tare, mai ales cînd ai încredere maximă în acea persoană. Deși știu că în felul acesta m-aș simți puțin ciudat și, poate, dezamăgită, în privința gîndurilor celor care au o părere proastă despre mine aș fi demoralizată și m-aș închide în mine, aș deveni anti-socială.

Am fost dezamăgită de persoanele la care mă așteptam cel mai puțin de atîtea ori, încît acum nici nu mai știu ce să cred că este adevarat sau nu, din cele spuse. Prea multe dezamăgiri încît am uitat și să mai fiu supărată, am uitat cum e să fii supărată pe acele persoane. Ar trebui să scot acele persoane din viața mea, dar nu pot. Orice aș face tot de ele dau, roiesc în jurul meu. Am încercat, de ceva timp încoace, să scot o persoană din viata mea, care mi-a ocupat prea mult spațiu și mi-a făcut prea mult rău. Dar, cum se zice, „răul care-ți face bine”, cam așa a fost și la mine în această situație.

Cînd credeam că am trecut peste și că pot merge mai departe să-mi văd de viața mea, fix în acel moment, viața îmi dădea o lovitură, lumea mi se întorcea cu susu-n jos, la fel cum se întorcea și el la mine înapoi și mă făcea să-mi pierd cumpătul. Știa, și știe că-mi face rău, dar nu-i pasă, sau cel puțin așa dă senzația. E egoist, se gîndește doar la binele lui, la beneficiile lui, nu se gîndește că și eu sînt om si am sentimente.

I-am cerut de atîtea ori explicații, a încercat să mi le dea, dar totul era înclinat spre binele lui, el ieșea mereu bine, doar eu eram de vină. Deși crede ca e matur și știe ce vrea să facă, ce vrea de la viață, se amăgește singur, dă de înțeles fix opusul celor crezute de el. De fiecare dată îmi promitea ceva, dar nu se ținea de cuvînt, făcea aceeași greșeală, nu era acolo cînd aveam nevoie.

Poate, cumva, e și vina mea, pentru că aveam așteptări prea mari de la el și de fiecare dată mă dezamăgea în același mod. Mă făcea să cred că problema chiar e la mine, că din cauza mea nu merge. Mă simțeam vinovată, credeam că sînt eu prea ciudată și nu sînt în stare să mențin această relație, parcă nu eram cu picioarele pe pămînt. Pînă în momentul de față nu am avut un „Adio” definitiv al poveștii noastre, încă ne chinuim unul pe celălalt și niciunul din noi nu înțelege de ce și cum. Sînt sigură că va veni și acel moment cînd nu vom mai ști unul de celălat, acel moment cînd ne vom îndepărta foarte mult.

de Andreea TIMOFTICIUC

Sursa foto