Un pensat neuronal
Pastila de după 2 aprilie 2017 Niciun comentariu la Un pensat neuronal 5
Penseta era acolo, în mîinile lui. Se uita la ea cu satisfacție. Noi, din tribune, îl priveam contrariați. Un cap mare și chel, cu ochelari de soare și niscaiva păr pe bărbie s-a ivit deodată pe display. De unde a apărut? Ne uităm mirați în spate. „3rei Sud-Est revine; biletul trei”, auzim cu toții. Cineva a pus muzică, sîntem în 2010. Vedem niște gagii dansînd. „Amintirile mă chinuiesc, amintirile mă răscolesc. Nu mai rezist.” Începem și noi să dansăm. Ne amintim de iubita din clasa a șaptea care ne-a refuzat pentru tipul din clasa a noua sau de fata care ne alinta beib-iepuraș-pui-iubi-ursuleț. Unul dintre noi era alintat cocoșel.
Își dă părul la o parte. Are un harpon miniatural pe care și-l înfige în țeastă. Cîteva lacrimi îi alunecă pe obraz. Capul i se crapă în două – un zgomot ca de sticlă spartă. Iese la iveală un creier micuț, roz și cu multe șănțulețe – prin ele curge materie cenușie; vedem cum neuronii fac sinapse în lichidul dens, ne minunăm. Doi porci zboară prin aer, umflîndu-și rîtul și grohăind nemulțumiți. El se uită indecis primprejur și prinde a se scobi, meditativ, în nas. Scoate de-acolo o rază de soare pe care o rupe în două și o îndeasă în ochii doctorului nevăzător de la spitalul de copii. Ștergîndu-și mîinile de halat, doctorul spune – „adolescentul este un explorator al provocărilor specifice vîrstei. De obicei, jocurile pornesc în comunităţi online la care ei sînt conectaţi”. Ne uităm tîmpiți. Ce se întîmplă?
Încercăm să ne ținem respirația. Numărăm pînă la zece – unu, doi, trei. „Nu mai rezist”, strigă careva. Simțim cum ne sufocăm. Se caută prin buzunare și scoate penseta. O dezinfectează cu niște spirt Mona. Urmărim cu răsuflarea tăiată cum brațele mici și metalice ale pensetei ciupesc nevrotic bucata scofîlcită de carne. O smuceș-te pe toate părțile pînă cînd toți neuronii cad pe jos. Strivind un chiștoc de țigară, o fată la vreo treișpe ani se-apropie de el. Și, vrei să joci Blue Whale?
Adaugă un comentariu