Un pensat neuronal

Penseta era acolo, în mîinile lui. Se uita la ea cu satisfacție. Noi, din tri­bune, îl priveam contrariați. Un cap mare și chel, cu ochelari de soare și nis­caiva păr pe bărbie s-a ivit deodată pe display. De unde a apărut? Ne ui­tăm mirați în spate. „3rei Sud-Est revine; biletul trei”, auzim cu toții. Cineva a pus muzică, sîntem în 2010. Vedem niște gagii dansînd. „Amintirile mă chi­nuiesc, amintirile mă răscolesc. Nu mai rezist.” Începem și noi să dan­săm. Ne amintim de iubita din clasa a șaptea care ne-a refuzat pentru tipul din clasa a noua sau de fata care ne alinta beib-iepuraș-pui-iubi-ursuleț. Un­ul dintre noi era alintat cocoșel.

Își dă părul la o parte. Are un harpon miniatural pe care și-l înfige în țeas­tă. Cîteva lacrimi îi alunecă pe obraz. Capul i se crapă în două – un zgomot ca de sticlă spartă. Iese la iveală un creier micuț, roz și cu multe șăn­țu­le­țe – prin ele curge materie cenușie; vedem cum neuronii fac sinapse în li­chi­dul dens, ne minunăm. Doi porci zboară prin aer, umflîndu-și rîtul și gro­hă­ind nemulțumiți. El se uită indecis primprejur și prinde a se scobi, meditativ, în nas. Scoate de-acolo o rază de soare pe care o rupe în două și o în­deasă în ochii doctorului nevăzător de la spitalul de copii. Ștergîndu-și mîi­nile de halat, doctorul spune – „adolescentul este un explorator al pro­vo­cărilor specifice vîrstei. De obicei, jocurile pornesc în comunităţi online la care ei sînt conectaţi”. Ne uităm tîmpiți. Ce se întîmplă?

Încercăm să ne ți­nem res­pirația. Numărăm pînă la zece – unu, doi, trei. „Nu mai rezist”, stri­gă careva. Simțim cum ne sufocăm. Se caută prin buzunare și scoate pen­seta. O de­zin­fec­teaz­ă cu niște spirt Mona. Ur­mărim cu răsuflarea tăiată cum bra­țe­le mici și metalice ale pensetei ciupesc nevrotic bucata scofîlcită de car­ne. O smu­ceș-te pe toate părțile pînă cînd toți neuronii cad pe jos. Stri­vind un chiștoc de ți­gară, o fată la vreo treișpe ani se-apropie de el. Și, vrei să joci Blue Whale?