Unde-s fituicile?

Am vazut recent doua clipuri care m-au intristat. Misu, absolvent in ’97 al Catedrei de Material Rulant de Cale Ferata de la Politehnica Bucuresti cinta la chitara despre studentie. Primul cintec: “Unde s-au dus, cind au apus anii de sus ai gloriei lor/ Unde-s fituicile, unde sint tuicile, vinul si berile studentilor?”. Al doilea fimulet prezinta un slideshow tot cu o improvizatie de-a lui Misu, de data aceasta dupa melodia Miruna a formatiei Pasarea Colibri: “Dragi colegi eu sper ca la noapte s-o facem lata ca-n ’97, dar mai ales vreau sa dau de stire, mi-ati ramas in amintire”.

Cred ca mai mult decit versurile, m-au intristat imaginile folosite in prezentare. Oameni la terase, in camere de camin, pe holuri sau in sali de clase, zimbitori. Poze sincere, nu de hi5, cu frizuri nearanjate si veste peste camasi. Scaunele de plastic, berea Zimbru sau Azuga si ochelarii cu rama groasa faceau parte din farmec, dar nu asta m-a pus pe ginduri. Ci faptul ca, in orice poza, pareau fericiti, studenti. Si cred ca, intr-un fel, ma asteptam la ceva similar la facultate.

Insa “viata de camin”, cu ale ei cintari pe paliere si petreceri de jumatate de etaj a ramas un fel de mit. Acum distractie e cind se incinge o partida de Counter Strike in retea mai mare de zece insi sau vine unul dintr-o camera de cinci baieti beat si spune doua glume inainte sa adoarma incaltat si cu geaca pe el. Bucurie e numai cind vine Internetul dupa citeva ore de pauza sau apa calda dupa o saptamina de dusuri reci. Plictiseala se drege cu citeva filme, de cele mai multe ori proaste, si o sticla de Cola la 2.5 litri.

Sfirsitul lumii sau al unei vieti nu e cind mori, e atunci cind nu mai ai ce povesti. Cind spui, mai mult resemnat decit implinit: “Atit am facut”. De-asta ma voi duce acum pina in camin, unde colegii dorm, imi voi lua o pereche de ghete si geaca si ma urc in trenul de 5 dimineata. O zi fara Internet va urez.

Ioan STOLERU