Viața de la capătul Internetului

Țipetele vînzătorului de flori îți zguduie timpanul fix în momentul în care treci pe lîngă el. Banner-ul imens de pe un camion „Vino la tîrgul de job-uri”, scris cu litere argintii, îți sare în ochi. Unde mai pui că auzi din portavoce un glas mai strident decît cel al femeii care anunță trenurile în gară. Trei bătrîne te împiedică insistent să te sui în tramvai, iar printre sacoșele lor pline de cartofi și mirosul de naftalină care-ți înfundă nările, simți cum te mulezi după bara de susținere, măcar să nu pici la prima frînă pusă de șofer.

Fie că te-ai așezat lîngă vecina pe care nu o suporți sau încerci să stai la coadă pentru a-ți face un abonament la transportul în comun, realitatea nu poate fi mai „tridimensională” decît atît. Pentru a simți ce este în jurul tău, nu ai nevoie de nici o pereche de ochelari sau de un ecran special.

Ceea ce specialiștii în domeniul IT încearcă să facă nu e decît un rezultat al statului lor prea mult în casă. Oricît aș fi rîs de bunicul meu care-mi spunea că trebuie să mai ies din casă și să nu mă mai uit la televizor, se pare că aceeași replică trebuie să le-o zic și lor. Să lase măcar pentru jumătate de oră calculatorul în casă și să simtă cele 17 grade Celsius și altfel decît citind de pe Internet.

Înțeleg că Angelina Jolie pare mai frumoasă cînd crezi că-i vezi părul trecînd prin fața ta, dar să fim sinceri, oricum șansele să o întîlnești sînt foarte slabe, așa că cel mai bine mergi la un suc și poate găsești măcar pe cineva care seamănă cu ea. Culmea, dacă îți place, chiar poți să-i atingi mîna.

George GURESCU