Andrei și sinucigașa de pe Facebook

Cînd l-am cunoscut pe Andrei Roșu, tipul care acum vreo zece ani ru­pea inimi alături de colegii de la Gaz pe Foc, o bucureșteancă anunța pe Facebook că-și cam dorește să moa­­ră. „Mă sinucid” pusese drept titlu unei scrisorici în care vechii prieteni erau pîrîți că s-au îmbogățit pe spatele si pe seama ei. Toată lumea a băgat-o în seamă, i-a cerut să se calmeze și să-și vadă, cumva, de ale ei. Andrei Roșu abia își terminase bagajul să plece în Hi­­malaya, unde va alerga vreo 100 de ki­lometri la o altitudine de 5000. Sin­gu­ra lui grijă: să poată respira bine și să termine cursa. Treburile de la bi­rou le-a cam terminat, iar ultimul lu­cru de care vrea să se ocupe este puș­tiul lui de trei ani, care-l așteaptă la cin­ci ju­ma­te fix acasă.

Șase maratoane „extreme” a bifat pînă acum Andrei Roșu. Anul trecut, în aprilie, era la Polul Nord. Chiar și cu un echipament care protejează de ger, nu mai simțea nimic în timpul cur­sei. „A fost un frig sinistru”, spune An­drei, care a reușit să termine mara­to­­nul la -40 de grade C, deși nu prea tolerează temperaturile scăzute. Înain­te de asta a mai concurat în Australia, în Sahara, în Antarctica și pe coasta Pa­cificului.

În deșert a ajuns la extrema cea­lal­tă, 45 de grade Celsius. A fost al naibii de greu să alerge prin dune, ba chiar la kilometrul 20 al maratonului se pornise o furtună de nisip. „M-am simțit ca un refugiat. Am dormit pe jos, în case făcute din cărămizi de nisip, fără televizor și am băut apă adusă de convoaiele umanitare ONU. Pe lîngă asta, era și frica de a sta într-o zonă militarizată”, povestește maratonistul. Pe lîn­gă peisajele spectaculoase, imagi­ni­le care l-au frapat au fost însă triste. Să­răcia cruntă și copiii din taberele de re­fugiați care se jucau cu ambalaje, cu­tii de conserve sau fiare vechi.

Andrei e plecat de două zile în Nepal, pentru maratonul Himalayei, care va începe pe 29 mai, și va alerga la o altitudine de peste 5.000 de metri, unde aerul rarefiat îți alimentează plă­mî­nii doar cu 50% din oxigenul pe care îl primești la o altitudine medie. și-a pregătit bagajul cu două săptămîni înain­te, trecînd prin minte zeci de sce­na­­rii posibile, ca să-și dea seama de ce ar mai putea avea nevoie. O listă lun­gă, de la echipamentele pentru con­curs pî­nă la bateriile pentru aparatul de fo­tografiat. ciorapi sau medicamente a fost bifată din timp.

Nimic nu-l face să stea acasă

Fostul cîntăreț care provoca le­și­nu­ri liceenelor la sfîrșitul anilor ’90 cu me­lodia „Lasă-mă să te iubesc” se an­tre­nează în fiecare zi, cîte două ore, in­diferent de vreme. Nici un motiv nu-l poate împiedica să iasă pe ușă la ora aia. Alege de obicei un traseu prin centrul Capitalei, fără prea mulți mai­da­nezi, deși a învățat cîteva trucuri să-i țină deoparte. Ca pregătirea să nu afec­­­teze programul de muncă și pe cel al familiei, alege să se pregătească pen­tru competiții de la patru la șase di­mineața.

„Mi-am făcut un program strict, de la care nu mă abat. E incredibil ce minte limpede poți avea la ora aceea și cum funcționezi perfect și la serviciu și mult timp după ce ajungi acasă”, spune Andrei. La ora 22.00 e deja în pat. La 4.00 o ia de la capăt și spune că e atît de organizat, încît și-a planificat agenda concediilor și a competițiilor pînă în 2014. La ora la care m-am despărțit de Andrei, știrea cu func­țio­na­ra publică sinucigașă încă mai era dez­bătută la TV. Orice devine mai im­por­tant atunci cînd nu este.

Ionela SĂVESCU