Astenia de toamnă românească
Șah-mat 14 octombrie 2013 Niciun comentariu la Astenia de toamnă românească 8Săptămîna trecută a fost a șaptea duminică în care oameni din orașele mari ale țării au ieșit să protesteze împotriva proiectului minier pe bază de cianuri de la Roșia Montană. Pe măsură ce trece timpul, protestele se disipează, dar nu se vede nici un rezultat concret, cel puțin nu în ansamblu. De fiecare dată cînd e un eveniment de genul ăsta, încerc să-mi dau seama dacă e doar un trend sau o schimbare în conștiința comună, dacă nu a populației, măcar a tinerilor. Și de fiecare dată sînt sceptic și reținut, dar îmi doresc să mă înșel. Așa cum și acum speram ca protestele să fie „picătura care a umplut paharul” și să se transforme în mișcări mai ample împotriva unui sistem corupt și bolnav pînă în rădăcini.
Acum două duminici, 6 octombrie, a fost pentru prima oară cînd s-a ieșit în stradă pentru Justiție. Au fost 200 de oameni în fața sediului DNA, protestînd împotriva revocării procurorilor Lucian Papici și Mariana Alexandru – protestatarii fiind deranjați de amestecul premierului Victor Ponta în Justiție –, în timp ce restul de aproximativ 10.000 și-au continuat drumul, axați doar pe Roșia.
De-aici și dezamăgirea. Ca de foarte multe ori, ne pierdem în detalii. Iar Roșia Montană asta e acum, un detaliu în schema mai mare a lucrurilor. Pentru că am ajuns la punctul în care obiectivul ar trebui să fie nu „Salvați Roșia Montană”, ci „Salvați România”. Salvați-o de politicieni corupți, salvați-o de o clasă politică care s-a tot rotit la conducere în ultimii 20 de ani, în toate combinațiile, alianțele și uniunile posibile, salvați-o de Băsești, de Victori Ponta și de Voiculești, de „cel mai cinstit Guvern” și de „am pierdut contractul cu Bechtel”. Ei sînt dușmanul, nu RMGC. Ce n-au înțeles foarte mulți protestatari e că ei lucrează la efect și nu la cauză. Poate salvează azi Roșia, dar mîine apare alt proiect, cu de două ori cantitatea de cianură și jumătate din locurile de muncă oricum fictive, atîta timp cît va fi acolo sistemul care să le permită aceleași manevre care s-au făcut acum. Și cine nu realizează că justiția joacă un rol cheie în tot mecanismul ăsta, iese degeaba din casă.
O parte dintre protestatari scandează „presa română, plină de minciună”, dar în același timp se laudă că nu consumă media (implicit nu o susține cu bani), și nu vede problema în raționamentul lor. Și tot ei nu-și dau seama că fără presă, așa găunoasă cum e, nu pot privi problema în ansamblu și protesta inteligent, nu doar cool.
Sigur, un lanț uman în jurul Parlamentului gol dă bine în poze pe Facebook, dar nu ajută cu nimic cînd policienii cu aceeași sfidare iau decizii. Iar cancerul trebuie tăiat de la rădăcină.
Adaugă un comentariu