De ce vrea Biserica să-l bage pe Dumnezeu în Constituție
Șah-mat 20 martie 2013 Niciun comentariu la De ce vrea Biserica să-l bage pe Dumnezeu în Constituție 0Preotul Cătălin e școlit într-ale teologiei în țări străine. N-are a face știința cu harul. N-are a face buchia cărții fandosite peste mări și țări cu Popa Tanda. Cînd a murit moș Ion, țața Leonora a rămas numai cu mortu’ pe masă. Vecinii au pus mînă de la mînă ca să-i facă cele creștinești. Mîncarea pentru pomană s-a gătit la cineva, altcineva a făcut colacii și cozonacii.
Preotul Cătălin a venit la pomană, a dat, în grabă, de trei ori cu agheasmă peste bucatele puse pe masă pentru sufletul lui moș Ion și a întins mîna pentru fîșic. Coana Leonora i-a dat cu smerenie toți banii care i-au mai rămas. Preotul s-a uitat la ei, i-a numărat tacticos și i-a spus coanei Leonora profund jignit: „Păi ce să fac eu cu banii ăștia? Nu-mi ajung nici de taxi să mă întorc acasă!”. Și a plecat nervos, aruncîndu-i banii bătrînei.
La începutul lunii martie, Biserica Ortodoxă Română (BOR) a hotărît ca preoții să nu mai ia bani pentru înmormîntări de la familiile sărace sau de la bătrîni cu venituri reduse.
O cununie cu pirostriile pe cap în fața altarului costă între 600 și 1.600 de lei. Depinde de biserică. Ițit din ușa altarului, cu ochii strînși și cu patrafirul pe mînă, preotul ne-a întrebat scurt ce vrem. Ne-a măsurat din ochi și pesemne că nu i-am inspirat prea multă bunăstare. „Părinte, am vrea să ne cununăm. Care este rînduiala?”. „E scump la noi, 1.000 de lei”, a zis scurt și s-a întors pe călcîie la cele sfinte din altar, convins că nu are ce întinde pelteaua cu niște sărăntoci. Am ieșit smeriți și am lăsat în urmă, înconjurată de flori, fotografia părintelui Cleopa la care pîlpîia o lumînare.
Sinodul BOR a hotărît, pe 28 februarie, ca oficierea Tainei Botezului și a Tainei Cununiei să aibă loc numai în bisericile parohiale, cu respectarea rînduielilor liturgice. Decizia a fost luată „pentru păstrarea sacralității și solemnității acestor Sfinte Taine“.
20 de milioane de lei din fonduri UE, 16 centre sociale, 500 de copii sărmani din 3 județe: Alba, Timiș și Mureș, 22 de locuri de muncă. Toate s-au dus pe apa sîmbetei, har preasfințitului Paisie Lugojanul, al doilea om în Mitropolia Banatului. Paisie și alți preoți i-au obligat pe angajații celor 16 centre să returneze bisericii o treime din salariu, sub formă de „donație“ anonimă.
Conform rechizitoriului întocmit de Direcția Națională Anticorupție, preasfintele fețe bisericești recurgeau și la sancțiuni drastice împotriva angajaților care refuzau să cotizeze. Maria Culda a fost angajată a centrului din Sînnicolau Mare. Femeia făcea zilnic naveta din Timișoara și, pentru că a refuzat să cotizeze, i s-a aprobat doar jumătate din decontul lunar de transport. Bianca Viziniuc, o altă angajată, are o infirmitate la mîna dreaptă și este scutită de la plata impozitului pe salariu. Din acest motiv, preoții au decis că, în cazul ei, donația către biserică trebuie să fie mai mare.
„Inițierea unor acțiuni de sensibilizare a oficialităților, în sensul introducerii sau revizuirii, în viitoarea Constituție a României, a unor articole care să facă referire la numele lui Dumnezeu sau care să sublinieze rolul familiei în societate, importanța tradiției creștine a poporului român, evidențierea rolului pe care BOR l-a avut și îl are în istoria țării”, a decis Sinodul Mitropolitan de la Iași, la începutul lunii martie.
BOR are profit în fiecare an, nu plătește impozite și primește ajutor de la autorități. Numai administrația locală a Capitalei a alocat 15 milioane de lei pentru construirea Catedralei Mîntuirii Neamului. BOR are o explicație: secularizarea averilor bisericești din timpul lui Cuza este la originea acestor venituri de la bugetul de stat.
La începutul lunii februarie, peste 20 de ONG-uri au trimis o scrisoare deschisă premierului Victor Ponta prin care au solicitat să redirecționeze banii alocați de la buget cultelor religioase către alte domenii.
„Spitalul Universitar de Urgență din București a inaugurat la mijlocul lunii februarie o secție de Anestezie-Terapie Intensivă. Secția este inutilizabilă, pentru că nu au mai ajuns banii și pentru 28 de paturi“.
Oana BALAN
Adaugă un comentariu