Din Oxford, cu dragoste

Înspre Marea Britanie am pri­vit cel mai cu jind anul trecut, la ju­bi­leul Reginei Elisabeta a II-a, cînd în dreapta acesteia, la poza de grup a monarhilor lumii, stătea Regele Mihai. Ne-a plăcut imaginea aceas­ta. Ne-am scăldat orgoliile în ea și ne-am gîndit fără nici o jenă la o reali­ta­te în care, fără compromisuri și fa­țade diplomatice, România ar pu­tea sta față în față cu regatul britanic și nu s-ar vedea nici o diferență sau în­cruntare.

Săptămîna trecută am privit din nou spre Marea Britanie și ne-a cu­prins aceeași căldură. Am primit un loc la masa bogaților cînd Oana Uță-Barbulescu a fost desemnată prin concurs de către Univer­si­ta­tea Oxford să fie cadrul didactic coordonator al primului Lectorat de lim­ba română din Marea Britanie, fi­nanțat de către statul român.

Ne-a plăcut și mai mult atunci cînd am citit declarațiile mai-mari­lor de la Oxford. Am bănuit un ade­vă­rat interes în studiul limbii și n-am dedus aroganța cu care ne obiș­nu­i­sem în relațiile vest-europene. Dar balonul frumos în care ne scăldam, la acea masă îmbelșugată a bo­ga­ți­lor, s-a spart sec atunci cînd, la sfîr­șitul discursului său de la inaugura­rea lectoratului, prof. univ. dr. Mar­tin Maiden, directorul Centrului de Limbi Romanice, a precizat: „do­resc să mulțumesc statului român pen­tru această decizie. Drumul a fost lung, dar a meritat. Vă asigur că ex­celența este pe mîini bune aici la Uni­versitatea Oxford. Sper ca partea ro­mână să se implice în continuare în susținerea acestui lectorat”.

Fără a căuta nod în papură, nu tre­buie trecut ușor peste discursul a­ces­tuia. Deși des invocată ca pretext sau scuză pentru calitatea actuală a învățămîntului din România, ab­sența din marile topuri interna­țio­na­le este cunoscută în Europa. Și să fim onești; această asociere cu Oxfor­dul este un privilegiu pentru statul ro­mân. Dincolo de faptul că s-a deschis o poartă pentru reprezentarea culturii și tradiției autohtone în Arhi­pe­la­gul Britanic, acest lectorat este practic o ambasadă a limbii române. Iar fap­tul că aprobarea acestuia a avut loc într-un moment în care imaginea României la nivel european coincide cu cea a unui stat măcinat de conflicte interne, corupție și frau­dă, ne dovedește că undeva sus, pe sca­ra ierarhică academică a învă­ță­mîn­tu­lui superior, încă mai sîntem ju­de­cați după conținut și nu după în­veliș.

Încă n-am fost decartați, dar am primit un avertisment. La Oxford „excelența este pe mîini bune”, iar susținerea părții române nu trebuie să se rezume la finanțare ci și la con­solidarea unei imagini de integrita­te a învățămîntului superior.

Cătălin HOPULELE