FIX ce ne trebuie

Teatru Fix s-a mutat pe Strada Bucium, la numărul 34. Acum, în locul unui subsol cu pereți verzi, ajungi să-i găsești într-o hală a fostei fabrici de mobilă „Moldomobila”. La primul contact cu noul lor spațiu, nu ai cum să nu fii șocat de noile dimensiuni ale locului – hala e înaltă, lungă și pereții uriași, pictați de vecinii lor de la Hubrica, cînd la Gathering III s-au adunat artiști de peste tot din Iași și din afara orașului, sînt acte artistice în fața cărora rămîi mut. Adaptate fiecărui colțișor, fiecare cu o poveste în spate, te fac să crezi că Teatrul Fix ar putea susține o primă reprezentație numai invitînd spectatorii să facă interpretări minimale ale găselnițelor de pe pereți.

Ce-au făcut de fapt cei de la Teatru Fix n-a fost o simplă schimbare de spațiu și-o metodă de amenajare mai ieșită din comun. Au dat, peste toate astea, o dovadă de curaj și de o nebunie, de pe urma cărora și-ar putea pierde atît propriile fonduri, deja investite în amenajare, cît și publicul. Faptul că și-au mutat tot teatrul într-o margine de oraș, la mai bine de 30 de minute de mers cu autobuzul de centru, a fost un risc pe care nu și-l asumă oricine – și-au făcut-o din dorința de-a muta o parte din publicul avid de artă și-n altă parte a tîrgului, în afară de centru. Și n-a fost prima dată cînd au riscat. Cînd au apărut în Iași, numindu-se „teatru independent”, erau străini de public, care încă nu cunoscuse forma aceasta de expresie a artei. Nimeni nu știa cum să relaționeze altfel cu un actor, decît privindu-l de jos, dintr-un scaun, jucînd pe scenă și aplaudînd la final. Neștiind dacă o să-i accepte și-or să vină la spectacole, au pus în scenă tot felul de reprezentații – toate cu decor puțin și fără costume somptuoase însă bazate pe exploatarea trăirilor celor din sală și pe metodele de interacționare.

După ce au învățat Iașul ce înseamnă „teatru independent” și i s-au prezentat așa cum au crezut de cuviință, în cei 150 de metri pătrați pe care-i transformaseră deja în propria lor scenă, și-au luat expresiile și s-au mutat în noua hală – pe care încă n-au terminat-o și în care nu pot juca încă pe bune sau susține reprezentații. Acesta-i motivul pentru care, duminică seară, au făcut, din nou, încă un eveniment cu care Iașul n-a mai fost pus față în față – un eveniment menit să testeze solidaritatea comunității ieșene și dorința ei de-a avea acces la cît mai multe forme de expresie ale artei. L-au făcut pe Facebook, l-au numit „1000 pentru FIX” și-au spus că numai așa pot să transforme hala în ceea-și doresc de fapt – că numai așa pot obține finanțări; dacă văd că au pentru cine lupta. Au spus negru pe alb, în eter, că they need the crowd, to get the funding. Și-așa au văzut, de fapt, că și mulțimea are nevoie de ei.