Ghinionul nu crapă la click
Șah-mat 7 noiembrie 2016 Niciun comentariu la Ghinionul nu crapă la click 10Pe la mijlocul săptămînii trecute, rețelele de socializare au fost invadate de tot felul de hashtag-uri, de imagini amuzante sau chiar de pagini create special – toate pentru sărbătorirea unei greșeli. Un editor al contului de Facebook al celor de la HotNews.ro a distribuit un articol în care era evidențiată atitudinea zeflemitoare a fostului premier Victor Ponta, față de Dacian Cioloș, pe care îl numea „premierul emanat din flăcările de la Colectiv”.
Lucrul care i-a adus concedierea n-a fost, însă, distribuirea articolului, ci comentariul de deasupra acestuia, care era „Sper să crapi, Victor Ponta”. După 20 de minute în care articolul s-a aflat pe pagina oficială a celor de la HotNews, articolul a fost șters și site-ul și-a prezentat oficial scuzele, spunînd că aceasta a fost o „postare îngrozitoare, inacceptabilă, la adresa fostului premier”.Aceștia au adăugat în mesajul oficial și mențiunea că „acel colaborator care a postat a fost dat afară”, pentru ca apoi să fie atenționați de internauți că exprimarea lor este nepotrivită și să modifice, spunînd de această dată că acestuia „i s-a reziliat contractul”.
Internauților nu le-a trebuit, ce-i drept, mai mult de 20 de minute. A fost timp destul pentru ca ei să poată face print-screen-uri pe baza cărora să creeze, mai apoi, imagini haioase pe care să le posteze în comentarii la mesajul în care site-ul își prezenta scuzele. Deși, anterior, editorul și-a recunoscut greșeala și a anunțat că totul a fost o eroare, postarea fiind, de fapt „o părere personală pe care am vrut să o împărtășesc pe propriul meu cont”, internauților nu le-a mai păsat și au continuat să facă tot felul de glume și poante, spunînd că editorul respectiv a fost „un erou” sau că ar trebui plătit de întreaga societate pentru un asemenea serviciu public. Pe fundalul paginilor dedicate special fostului premier, în care poți să stai minute în șir și să spargi fotografii succesive ale acestuia cu un singur click, a rămas, totuși, o tristețe colectivă.
Glumele care au succedat și au umplut Internetul zile în șir n-au ținut cont de superficialitatea erorii și s-au bucurat de un adevăr spus, chiar și dintr-o greșeală, de către cineva, care a avut și de suferit de pe urma lui.
Fără a avea curajul să-și facă publice propriile idei, internauții și-au dozat bucuria în spatele unor comentarii sau click-uri, neștiind că dacă-l crapă pe Victor Ponta, nu-și crapă și ghinionul. Au rămas tot așa, predispuși greșelilor, într-o zonă de confort a părerilor blocată parcă definitiv într-o lume virtuală.
Adaugă un comentariu