Mamă, tată, stați acasă!

„La noi e urît și Dunărea e secată. De ce mi-ați promis… De ce nu veniți la vară?”, sînt vorbele lui Ionuț, un băiețandru pistruiat ai cărui părinți sînt plecați la muncă în Austria. Copilul locuiește într-un sătuc de pe malul Dunării, iar de cînd ai lui au luat-o pe drumuri străine pentru a se căpătui, a rămas împreună cu sora-sa în grija bunicului, un bătrînel blînd ca un moș Crăciun din povești. Bunicul însă nu reușește să țină de mama și tată și nici cadourile din Austria nu-l fac mai vesel. În sufletul lui Ionuț este iarnă, iar ca să o alunge, se urcă într-o barcă cu motor și pleacă pe Dunăre în sus spre Viena, către părinții săi. Ionuț este protagonistul scurtmetrajului „Calea Dunării”, regizat de Sabin Dorohoi, și spune povestea a sute de mii de copii – dacă nu milioane – lăsați în grija rudelor din România de către părinții hoinari prin lume după un trai mai bun.

Filmul încă nu a fost lansat în România, însă o parte dintre imagini (de o expresivitate deosebită) au fost folosite pentru proiectul și videoclipul „De la capăt”, al trupei Voltaj. După cum au declarat Călin Goia și ceilalți membri ai formației, „De la capăt” este un proiect prin care vor să aducă în atenția fanilor dramele copiilor înstrăinați care se pierd în spațiul public printre subiecte mai puțin importante. „Am atît de multe să vă zic”, spune Ionuț, la un moment dat, așa de duios, încît simți că te ia frigul și-ți curg ochii fără să-i poți opri.

Cred că toți cunoaștem măcar o poveste ca a lui Ionuț. Un băiat sau o fată lăsați cu bunicii – în cel mai fericit caz – sau singuri acasă, care-și măsoară copilăria în veri și ierni, în concediile de doar două săptămîni acasă ale părinților. Toți trecem pe lîngă un Ionuț gri în fiecare zi și nu-l băgăm în seamă. Pentru noi e copilul introvertit și ciudățel, chiar dacă el, de fapt, este extrovertit și prin cumințenia sa ne arată că este uitat de lume și abandonat pînă la Crăciun. Toți îl știm pe Ionuț, dar nu vrem să-i întindem mînă să facem cunoștință. Mă întreb dacă nu cumva cele un milion de locuri de muncă înființate de Victor Ponta și cele cîteva sute de mii create de Elena Udrea ar fi trebuit să reducă din numărul celor trei milioane de români care lucrează în străinătate pe salarii peste cele din țară, dar uneori sub cele din zona respectivă.

Mă mai întreb dacă nu cumva Ionuț și toți copiii aceștia care cresc la telefon ar trebuie să le dea o palmă oamenilor care ne conduc și să-i trezească din beția puterii. Dacă ei supraviețuiesc sărind dintr-o barcă în altă de dragul scaunului, Ionuț înoată singur împotriva naturii într-o apă rece pe care o încălzește abia după ce învață. Și mă mai întreb: oare ei știu că Ionuț există și vrea să o ia de la capăt?