Marinimie doar pentru noi

Ne scuturam hainele de zapada si plecam in vacanta. Am terminat cu examenele partiale la lumina lunii, cu seminariile in amfiteaterele fara curent electric, cu hoinareala prin magazine dupa cadouri „pentru acasa”. Oriunde s-ar consuma timpul asta mult prea scurt pentru oricare, orice am face, ne bucuram de vacanta ca si cum ar fi ultima. Colindele vuiesc in Copoul studentesc, ne petrec in drumul spre casa si ne opresc din cale pentru citeva inginari de versuri cu „leru-i ler” si vreo citeva poze cu Universitatea noastra luminata. Am primit deunazi colindatori la usa caminului, i-am poftit inauntru si i-am ascultat imbulzindu-i prea repede spre iesire.

Am dat prima petrcere fara o ocazie anume, ne-am bucurat doar de bagajele pe care le-am aranjat tacticos la usa. Mai apoi ne-am imbujorat precum copiii la prima ninsoare adevarata, ne-am scos fetele pe la geamuri sa vedem, parca, minunea. Altii au transformat-o in prilej de plimare pe bulevard, cum rar se intimpla sa iei la pas Copoul de bunavoie.

Tot vremea de afara le-a adus aminte unora ca trebuie sa ai acum inima mai mare, mai incapatoare si solidaritate de doua ori mai multa. Si-au strigat toate astea in statusurile de pe messenger, unde au scris mare ca string, ca fac, ca „cei care vor” pot fi ca ei doar donind citiva lei sau ceva din recuzita personala, nu neaparat din cea veche. Studentii si alti marinimosi cu initiativa pun mina de la mina sa dea sau sa imparta doar de Sarbatori, de un mos care da si, surprinzator, baga si in traista. Nu strimba nimeni din nas la actiunile caritabile, accepti sa dai pentru bucuria altora. Ligile studentesti mai bifeaza o actiune in portofoliul proiectelor „extra”, cad voluntari pe frontul grijilor fata de aproapele lor, chiar daca ajutorul si marinimia subita vine o data pe an, de Craciun. Si toate se uita pentru ca peste toate trece o vacanta.

Il asteptam cu totii pe Mosul nostru, in forma in care simtim fiecare ca trebuie sa vina. Am scris scrisorele cu „Draga, Mosule”, am asteptat chiar un raspuns. Ne-am alintat parintii cu mai multe telefoane intrebind de sanatate si de starea treburilor pe acasa, n-am cerut prea multe insa. Credem totusi ca sarbatorile ne fac mai buni, mai atenti la ceilalti de linga noi, mai „altfel” decit am fost intreg anul. Cind ajungem sa ne dam seama de asta, caritatea se intoarce catre orgoliul nostru.

Ionela SAVESCU