Noi nu am împlinit 25 de ani

„Jos Ceaușescu” a pornit de la Iași. „Jos comunismul” a fost mesajul central al protestului gîndit pentru data de 14 decembrie 1989 de o mînă de reprezentanți ai mai multor centre industriale din oraș, protest care a fost înăbușit din fașă de către Miliția și Securitatea de atunci, dar care a însemnat scînteia care i-a unit pe români împotriva dictatorului Nicolae Ceaușescu. Ieșenii care s-au ocupat atunci de organizarea protestului au fost anchetați, umiliți și amenințați cu moartea dacă nu-i deconspiră pe cei cu care au colaborat și cu care au împărțit pliante prin oraș. Ieșenii de atunci au trecut peste zile întunecate în care li s-a spus că familia le va fi executată dacă nu divulgă numele celor care au telefonat prin oraș ca să vestească manifestarea din Piața Unirii.

Noi, generația de după Revoluție, am auzit despre Revoluția din 1989 că a fost un act de bravură din partea pă­rin­ți­lor noștri, că a însemnat piatra de hotar dincolo de care ei nu mai puteau suporta umilințe și ocări deoarece cuțitul ajunsese la os. De fapt, unii dintre ei chiar ajun­se­seră piele și os pentru că pîinea, zahărul, uleiul, laptele se dădeau pe cartele. Tata îmi povestea odată că se trezea la ora patru ca să prindă cîte o sticlă de lapte, iar portocalele le găsea în Iași o singură dată sau de două ori pe an. Pentru noi, cei crescuți cu de toate, lipsa alimentelor și a bunurilor de consum pare des­prin­să din filme post-apocaliptice, iar poveștile despre miliție și securitate aduc a scenariu de serial de succes. Pentru noi, frica de a nu fi spus ceva necuvenit în public este poate doar o simplă formă de manifestare bolnavă a unui individ, nicidecum o realitate care să ne macine zilnic.

Pentru românii care în 1989 au ieșit în stradă țipînd împotriva conducerii comuniste, libertatea de exprimare a cîntărit greu și a însemnat secerarea a cîtorva mii de răzvrătiți. Pentru noi, românii de după Revoluție – azi studenți, libertatea de exprimare înseamnă un dat cu care ne-am trezit fără să fi făcut vreun efort, iar asta se vede în așa-zisele proteste spon­tane pe care le organizăm și în care folosim expresii sau sin­tag­me fără să avem proprietatea ter­menilor sau în care utilizăm simboluri fără să avem idee, de pildă, cît e bugetul alocat educației sau ce înseamnă PIB. Noi nu scăpăm cîte o înjurătură printre dinți gîndindu-ne că mîi­ne cineva o să dea buzna în casă ca mai apoi să ne mazilească. Noi înjurăm pe oricine, oricînd și din orice motiv. Noi uităm că pentru a putea scanda și a ieși în stradă, unchii sau bunicii noștri au murit bătuți sau împușcați.