O țară de rasiști

E amuzant cum românilor le place să se bată unul pe celălalt pe umăr că sînt cei mai primitori și și mai calzi, dar nu scrie nică­ieri că vizitatorii trebuie să fie albi și, eventual, înstăriți. Ăștia care se împotrivesc primirii refugiaților în Europa abordează fix aceeași atitudine pe care o condamnă la occidentalii care nu vor români în țările lor pentru că ar fi hoți, leneși, violatori etc. Este o ati­tu­dine ipocrită și limitată, care arată că nu au înțeles nimic din ce pre­su­pune Uniunea Europeană și principiile pe care a fost cons­tru­ită. În tot acest timp în care a fost dezbătută chestiunea, nu am auzit un singur argument solid, bazat pe fapte. Numai ură, xeno­fo­bie și bigotism.

Te-ai aștepta măcar de la o populație care de-a lungul tim­pu­lui a trecut prin fix același tip de discriminare să fie puțin mai to­le­rantă cu cîțiva vecini la ananghie.

Există vreun risc odată cu venirea acestui val de imigranți în Europa? Desigur. Dar cu absolut orice populație din lume, indi­fe­rent că vorbim de ame­ricani, nemți sau români, ar fi la fel. Din 400,000 de oameni, indiferent de naționalitate sau religie, un pro­cent, să zicem 5%, vor cauza pro­bleme. Unii vor fura, alții vor viola, unii vor omorî sau pur și simplu nu se vor integra. Dar de aici și pînă la a generaliza și a refuza întregului grup de refu­gi­ați azil într-o țară cît de cît normală și stabilă, fără războaie și colaps economic , e cale lungă. Situația trebuie administrată într-un mod matur și eficient – de care Europa e incapabilă, din cîte se vede -, nu în funcție de rasism și isterii.

Bineînțeles că peste noapte au apărut zeci de siteuri dubioase de știri inventate, umflate sau scoase din context, pagini de genul știripesurse, cocoon sau comi­sa­rul, care alimentează frica, rasismul și preconcepțiile ro­mâ­nilor care abia așteaptă să mai citească ceva care să le confirme părerile deja formate. Forma asta de pseudopresă e un cancer tot mai răspîndit în onlineul româ­nesc care profită de păcatul dis­torsiunii de confirmare. Și e mult mai ușor să citești texte inventate, de 1500 – 2000 de sem­ne, despre „barbarii de mu­sul­mani” care au făcut X sau Y, alături de o poză din 2009, de la cu totul alt eveniment (dar ce mai contează, oricum toți sînt la fel, nu?), decît să ai răbdarea de a parcurge un articol documentat, cu surse și exemple, care citează surse și se folosește de statistici, în care e explicată exhaustiv problema.

Iar titlurile sînt unul mai umflat ca celălalt. „Invazia mu­sulmană”, „Islamizarea Europei”. Sînt vreo patru milioane de imi­granți – dintre care majoritatea în Liban, Turcia și țări învecinate -, iar Europa are o populație de 508 milioane de oameni. Despre ce invazie vorbim?