Pirateria se scufundă

Lunea trecută, după procese care au durat opt ani de zile, tracker-ul de torrente IsoHunt a fost închis de către Gary Fung, pro­pri­e­tarul și cel care-l crease în ianuarie 2003. Acesta a renunțat la presiu­ni­le reprezentanților studiourilor de la Hollywood, care l-au dat în ju­de­cată, și a spus că închide site-ul și le plătește daunele de 110 mili­oa­ne de dolari, chiar dacă com­pa­nia lui va putea plăti doar undeva între două și patru milioane.

Vestea a venit ca un șoc pentru mulți din lumea Internetului. Cei de la ArchiveTeam (care se descriu ca fiind o echipă de „arhiviști în afara legii”) s-au apucat să facă co­pii după datele IsoHunt (13,773,786 de torrenturi către 286 milioane de fișiere, însumînd 17,390.44 tera­bytes). Au spus că nu fac asta din scopuri politice sau care țin de drepturi de autor, ci „pur și simplu pentru a conserva cultura me­tadata istorică”.

Printre cei afectați sînt bine­în­țe­les și studenții. Cei mai mulți iau filme, muzică, programe și altele de pe torrenturi. Oricît de mult ar fi înfierată pirateria, nimeni cu min­tea limpede nu poate nega că pe cît de mult contribuie acestea la procrastinarea tinerilor, pe atît îi ajută pe cei cu voință în a-și spori creativitatea și a-și urma visele. Unde văd tinerii viitori regizori fil­mele lui Tarkovski? De unde fac rost de muzică mulți dintre cei ca­re apoi ajung să mixeze sau să com­pună? Cîți au bani, la 19 – 20 de ani, de licențe de Adobe Photo­shop, QuarkXPress, InDesign, Illus­trator sau Corel? De Windows nu mai vorbesc, are cineva, dintre cei care citesc textul ăsta, sistemul de operare original, și nu de pe un Traxdata semnat cu marker negru?

Pirateria a plecat de la un prin­cipiu simplu: informație gratuită, pentru toată lumea, care circulă fără constrîngeri. Unii o consideră furt, alții un drept, însă „drepta­tea” e undeva la mijloc. Marile cor­porații acuză trackerele de torre­n­te și platformele de file sharing că au pierderi masive din cauza lor, în timp ce unii artiști și-au dat seama că datorită acestui „furt” creațiile lor ajung la considerabil mai mulți oameni, crescîndu-le popularita­tea, oameni care apoi umplu ca­fe­ne­le, săli de spectacole, stadioane.

Mulți dintre cei care piratează o fac pentru că nu au alternativă în spațiul digital și nu vor să cum­pe­re filmul, de exemplu, pe DVD, dar se plîng pe forumuri că ar plă­ti pentru el dacă ar exista și în Eu­ropa un serviciu similar Netflix-ului din SUA; iar alții, după ce au downloadat diverse, se simt datori să „dea ceva înapoi”, și în măsura posibilităților mai cumpără un album, un film, o carte.

Discuția e lungă și adevărul greu de stabilit, însă oriunde s-ar situa acesta, un lucru e cert: odată cu dispariția pirateriei, s-ar duce și din elanul multor tineri talentați, dar nu foarte înstăriți. Și com­pa­ni­i­le, cum ne raportăm noi la ele, cam la fel de bogate vor fi.

Ioan STOLERU