Politica, o glumă proastă

În vară începe lucrul la Ma­ma­ia Vice, un serial de zece episoade despre viața unei brigăzi de Po­li­ție Locală din Constanța. Filmul e realizat de aceiași oameni care au făcut și hit-ul național Las Fier­binți. Unul dintre personajele principale va fi nimeni altul decît primarul orașului de la malul mării; același om care a hotărît acum cîteva săp­tă­mîni ca patronii cluburilor din sta­țiu­nea Mamaia să fie obligați să con­tribuie cu care alegorice la cele cu care defilează primăria odată la două săptămîni. Cînd un tînăr consilier local l-a contrazis într-o șe­din­ță, argumentînd că nu e în regulă ca unui patron de local să i se impună anumite decizii ce țin de cum ar tre­bui să-și conducă afacerea, edi­lul i-a spus că dacă mai continuă „va fi tamponat”.

Mult mai aproape de noi, la Gu­ra Humorului, șase politicieni (trei deputați, un senator, prefectul și președintele Consiliului Ju­de­țean Suceava) au participat la inaugurarea unui lift din Spitalul Gura Humorului, cu tăiere de panglică și tot fastul cuvenit.

Observăm, cu tristețe, că pe mă­sură ce trece timpul, politicienii de toate rangurile devin mai mult ve­dete și mai puțin oameni care realizează ceva cu adevărat. Fanfaroni și scandalagii pentru care politica e în egală măsură oportunitate de afaceri și cîmp de luptă. Zece de­cla­rații și, din cînd în cînd, o panglică tăiată.

Nu cred că se mai minte cineva, cu ceva minte-n cap cel puțin, că ne-alegem politicienii pe competențe și realizări. Nu, cei mai mulți vo­tează după instinctul afectiv „îl vo­tez că-mi seamănă” sau „îl vo­tez că are carismă”. Dar istoria ne-a dovedit de prea multe ori că a­ceas­tă carismă ascunde un caracter de­plorabil și interese meschine. Lu­ați-l ca exemplu pe atît-de-adoratul de puștime Che Guevarra, pe Fidel Castro, pe Putin, pe cine vreți voi. Nu, alegătorul român se zbate în­tre „o să votez cu răul cel mai mic” (în cazurile fericite) și „fură, da’ mai și face ceva”. Și e de-a dreptul tragi-comic că se bucură șase po­liticieni la un lift – și noi alături de ei – și primari mascotă sînt aleși mandat după mandat, scriem des­pre asta, îi criticăm, ne amuzăm, dar stan­dardele tot scad, de la scrutin la scrutin. Și știți care-i concluzia cea mai tristă din toată povestea asta? Ne reprezintă.

Ioan STOLERU