Ruda saraca se muta la oras

Saptamina care a trecut am fost patrunsi de fiorul iubirii. Ziua de 14 februarie a fost indelung pregatita si anuntata, inca de la inceputul lunii, in supermaket-uri, mall-uri, cinematografe. Pare a fi a doua mare sarbatoare a anului (dupa Anul Nou), pregatita cu fastul Craciunului (ar mai lipsi poate colindele). Cea mai buna oferta a zilei indragostitilor (intr-un complex comercial important, nu spui care) a fost lantisorul de argint la 9 lei, evident, impreuna cu ambalajul: o cutiuta rosie. Inimioarele au atirnat peste tot, plus parada taxiurilor cu baloane tot in forma de inimioare agatate de retrovizoare. Cred ca daca as fi cautat bine prin mall-uri as fi gasit si piine de aceeasi forma si alte cele la care puteti voi sa va ginditi. Spiritul acestei facaturi de iubire te face, pur si simplu din inertia evenimentelor din jurul tau, sa astepti si tu un cadou, macar o floare sau o turta dulce, fara indoiala in forma de inima.

Ieri, duminica, a fost Dragobetele. In afara de niste emisiuni la Radio Romania Actualitati si citeva prin jurnalele de seara, n-am auzit nimic despre aceasta ruda mai saraca a lui Valentin. Nu am vazut nici macar un banner pe strada, nici vilva in mall-uri, nimic. Doar Casa de Cultura a Studentilor a lansat in liniste un festival numit „Dragobetele saruta fetele". Dragobete nu le da fetelor cutii de bomboane si nici nu le duce la restaurant, probabil ca de asta e preferat baiatul ala american, mai bogat si mai frumos. Romanii, nici ei nu stiu prea multe despre Dragobete: „Ceva cu indragosteala…", ar raspunde cel care, cu o saptamina in urma i-a cumparat iubitei o pernuta, in forma de inima.

La fel se intimpla si cu traditia romaneasca de Sf. Andrei, care e inghitita fara doar si poate cam cu o luna inainte, de Halloween. Nu se mai poarta datul cu usturoi pe la usi si pe la ferestre, dar neaparat trebuie sa ai un dovleac in geam.

Vocatia de ruda saraca a romanului este atinsa cu aceste exemple, este vorba despre aceeasi dorinta de a lustrui pantofii de lac ai verisorului de la oras, poate dupa ce nu-i mai poarta i-i cadoriseste.

Oana Elena BALAN