Trubadurul mineriadelor, un titlu de erou
Șah-mat 12 octombrie 2010 Niciun comentariu la Trubadurul mineriadelor, un titlu de erou 0Țigările i se sudează una de la alta între degetele subțiri ca niște bețe de chibrituri acoperite cu piele. Fumul se pierde printre mustățile încă negre. E Cristian Pațurcă, cel care a compus celebrul „Imn al Golanilor” într-o toaletă pentru ca mai apoi să devină legenda „piețarilor”. L-am regăsit după 20 de ani, la fel de boem, cu cîntecul în venă, la sediul Asociației 21 Decembrie, al cărui vicepreședinte este, însă bolnav: un TBC aproape vindecat și o ciroză care așteaptă un transplant.
Cu numai două săptămîni în urmă a dat ochii cu moartea din nou: a stat în comă vreo trei ceasuri. „Să-ți spun ceva? Atît motivul cirozei mele și a lui Cristi Minculescu, solistul de la Iris, a fost alcoolul, cît și evoluția ulterioară a bolii noastre sînt absolut asemănătoare. Iubita mea este ce care îmi va dona ficat pentru transplant. La plămîni sînt vindecat. Acolo chiar a ieșit soarele pe strada mea, sînt vindecat. Sigur, mai sînt sub tratament, care va mai dura vreo două luni, tratament care durează de un an jumătate. La trei zile după comă am reușit să țin chitara o oră și jumătate. A fost bine, a fost foarte bine. Am cîntat cu Maria Gheorghiu”, spune convins Pațurcă și mai aprinde o țigară.
Scotocește în servietă și scoate un teanc de cărți. „«Mi-e greu titlul de erou». Cartea asta am scris-o în spital. Sînt de fapt culisele Balconului. Ceea ce nu se știe” .
O viață de erou
Ultimii ani și i-a petrecut în spitale, sanatorii, în sediul Asociației 21 Decembrie din strada Batiște din Capitală sau chiar pe stradă. În urmă cu doi ani a fost evacuat din casa în care locuia, o fostă casă naționalizată, revendicată de proprietar. Acum locuiește cu chirie într-un apartament din cartierul Drumul Taberei din București. O viață de mizerie, ar spune românul șlefuit într-o democrație cîștigată de un buchet de „golani nebuni” în 1989. Cristi Pațurcă nu regretă nimic și nici nu are ceva să reproșeze cuiva. Este fericit atîta timp cît poate să-și țină chitara în mînă și să-i cînte „Măi, animalule!” lui Ion Iliescu, iar în vîrful buzelor să-și mai agațe o țigară. „Singurul lucru pe care-l regret este de ordin personal: divorțul meu”, mărturisește Pa-țurcă după 21 de ani de libertate.
În decembrie 1989, la Dalles i-au șuierat gloanțele pe lîngă ureche, și-a pierdut logodnica, pe Ruxandra Marcu, și solistul vocal al formației cu care cînta, pe Mihai Gâtlan. „E o vorbă: glonțul care ți-e ție destinat, nu-l auzi. Ei, eu le-am auzit pe toate. Trebuie să spun, fără rușine, că în noaptea de 20 spre 21 decembrie, Dumnezeu știe cum am scăpat, mergînd pe stradă cu prietena mea de atunci, am descoperit cu stupoare că blugii mei, pe piciorul drept, erau uzi: făcusem pe mine, evident că nu de bucurie, ci de frică. Nu mi-e rușine să spun asta”.
Faptele unui președinte
În luna februarie a anului acesta, în timp ce era internat la Spitalul „Victor Babeș” din Capitală, Cristi Pațurcă a primit o vizită neașteptată: a președintelui Traian Băsescu. „A venit cu două plase: una cu fructe și una cu prăjituri, în blugi și în tricou”.
A venit la spital la Cristi Pațurcă. „M-a urecheat că nu i-am spus despre situația mea. «Ai bani în buzunar?», m-a în-trebat. «Da!», și am scos din buzunar vreo 20 de milioane, cît a-veam la mine. Scoate și el din buzunar vreo 50 de milioane și mi le dă. În cinci zile am avut și certificatul de revoluționar. În spital mi l-a aduc chiar ministrul secretar de stat res-ponsabil cu problemele revoluționarilor”, rememorează trubadurul o vizită care i-a schimbat viața. „Luna aceasta voi primi și o locuință”.
Oana BALAN
Adaugă un comentariu