Veninul din cuvint

Nu au mai ramas multe. Doar citeva imagini lipsite de orice coerenta, invalmasite in minte si transformate in fum. Amintirile despre anii comunismului si a conducatorilor sai dezaxati nu imi apartin. Sint mici frinturi din cosmarurile parintilor ce mai revin din cind in cind la suprafata sub forma de anecdota, s-au transformat in scurte replici hilare si snoave cu tilc. Ca un amnezic incerc sa reconstitui ce-a fost odata, insa tentativele pier cind imaginea timpului trecut pare sa prinda contur. Am vrut sa inteleg povestea unei lumi in lanturi, dar ochii mei ar fi trebuit sa vada, sa examineze, inainte ca vorbele sa mizgaleasca foaia de hirtie.

Imi cunosc neputinta de a trece prin filtrul gindirii anii de lipsuri, traiti in umbra, frica de a spune gindul onest si foamea de a sti niciodata implinita. Am cunoscut doar adevarul, curajul de a-mi indeplini visele si dreptul de a sustine pina in pinzele albe un om drag fara sa am de suferit. Nu am vrut cu nici un chip sa fabulez, sa pretind ca stiu ce-au simtit romanii in decembrie ’89, sau macar ca pot sa-mi inchipui. Biete sfortari ale unui om inchis intr-o lume pictata in roz. Iubesc frumusetea cuvintului necenzurat, dar atunci cind vorbele nu dor. Cind se transforma in arme, cind injunghie in loc sa aduca justetea, le vreau mute pe vecie. Mi-e greu sa-i aprob pe tinerii care tin cu orice pret sa reconstituie regimul sfirsit; mi-e imposibil sa cred ca ar putea oferi vreodata macar o schita a ceea ce a fost cindva.

Am pornit din start cu o lipsa, si totusi n-o sa regret nimic la finele zilelor. In ultimul ceas, le doresc celor cu aripile inca tefere sa pretuiasca la infinit minunea ce li s-a dat: sa fie liberi sa-si exprime punctul de vedere fara sa cunoasca repercusiuni. Ii implor sa nu-si foloseasca darul drept sageti pline de venin. Ura i-ar intoarce intr-o lume pe care nu o vor intelege vreodata. Cea a strigatului inabusit in infernul ignorantei. Necunoscutul comunism.

Catalina SCULITA