Voi v-ați dona inima?

În ultimii doi ani, 50 de inimi au fost aruncate la coș. 50 de familii îndoliate au fost de acord cu prelevarea cordului de la soții, prieteni și copii pentru ca inimile lor să bată iar în pieptul unor oameni care numai astfel ar avea șanse să supraviețuiacă. Dar cele 50 de inimi care puteau fi transplantate s-au irosit iar familiile celor care s-au prăpădit nu au mai avut ocazia să privească în ochi oameni care să le amintească de pe cei pe care i-au pierdut. Și dintre cei 100 de români care se află pe lista de așteptare pentru un cord cine știe cîți s-or fi dus în pămînt pentru că statul nu a finanțat Institutul Inimii din Tîrgu Mureș pentru transplantul de inimă.

De unul am auzit și eu. Era un bărbat tînăr, cu o soție frumoasă și o fiică aflată la început de studenție. Aștepta o inimă nouă de șapte ani. Fiecare zi care trecea i se părea o veșnicie și aștepta ca telefonul să sune iar doctorul său să-i spună: „Mihăiță, vino la noi. Avem o inimă pentru tine”. Dar a așteptat în zadar. Degeaba s-a grăbit să-și facă toată dantura și să-și corecteze toate anomaliile care ieșeau la analize pentru că telefonul nu a adus niciodată vești bune. Ba, dimpotrivă. Cînd suna, uneori, era semn că bărbatul trebuie să vină la analize și la controale. Iar acolo rezultatele de cele mai multe ori erau de speriat. „Mai ai cam șapte luni”, i-au spus doctorii în iunie anul trecut. Atunci familia a încercat să fugă și să se ascundă de termenul dat de medici. Mihăiță al lor nu a ieșit toată iarna din casă numai ca să nu-și solicite organismul și mai mult și să cadă în ghearele morții. S-a ferit de frig și răceală și abia spre finalul lui februarie a ieșit din casă. S-a dus atunci la spital pentru  cîteva analize și s-a întors la cei dragi moleșit, cuprins de răceală. În cîteva zile, inima i-a cedat și Mihăiță a murit. Avea 42 de ani și șapte ani de speranțe deșarte. În primii cinci dintre ei, Institutul Inimii a funcționat și Mihăiță credea cu forță că o să primească o inimă. Cînd s-a închis secția de transplant, a crezut că-i o glumă. Dar după doi ani în care nicio inimă nu a mai fost transplantată, Mihăiță s-a pierdut cu firea și le mai spunea din cînd în cînd alor săi că o să moară. La fel cum și colegul lui de salon de la Spitalul din Pașcani a murit pentru că nu a primit o inimă la timp. La fel cum și copilul pe care l-a întîlnit la institutul din Iași s-a prăpădit pentru că ceasul lui nu mai putea bătea.

Luna trecută, la Institutul Inimii din Tîrgu Mureș s-a făcut primul transplant după doi ani de moarte adusă de Guvernul român. Vineri s-a făcut al doilea și evenimentul a fost știrea zilei. Dar cei dragi ai lui Mihăiță nu știau asta pentru că ei sînt încă în doliu.