Horoscop 24 februarie – 2 martie 2014
Astrele dixit 23 februarie 2014 Niciun comentariu la Horoscop 24 februarie – 2 martie 2014 5Berbec
Nu ți-ai ales prea mine momentul să te îndrăgostești. Ai reușit să eviți cu succes Valentines Day, însă de opt martie nu mai scapi. Acum încerci să convingi Universitatea să-ți dea un avans la bursă. În felul ăsta nu va trebui să cutreieri pădurile în căutare de ghiocei.
Taur
Ți-ai dori ca Universitatea să creeze mai multe facilități pentru studenți. Nu ar fi rău dacă ar introduce mai multe tonomate de cafea, măcar două baruri, și fast fooduri la intrările în amfiteatre. Așa poate ai veni și tu mai des la școală. Nu de alta, dar ai fi mai obișnuit cu mediul.
Gemeni
Laptopul tău a început să sune, de vreo săptămîna, ca o rîșniță de cafea. Categoric nu o să ai bani să-ți cumperi unul nou și nici să-l duci pe cel vechi la un service, însă te-ai gîndit la soluția perfectă. Ai văzut în bazar dopuri de urechi la doar cincizeci de bani.
Rac
Abia aștepți să dăruiești primul mărțișor. Pe primele ai început să le faci din luna aprilie a anului trecut. Ești îngrijorat însă că nu-ți vor ajunge darurile. Trei sute de figurine legate cu ațe colorate îți ajung doar pentru vecinii din cartier. Pentru restul prietenilor însă ai plantat cîteva straturi de flori.
Leu
De acum vei avea timp să ajungi la zi cu serialele și să dormi berechet. Deja ai aflat ce vrea fiecare profesor la fiecare curs și ți-ai mituit colegele de la care poți face rost de cursuri. Pînă în sesiune nu mai dai pe la facultate. Poate doar ca să-ți ridici adeverința pentru RATP.
Fecioară
Ai trecut cu bine de Valentines Day, dar te gîndești cu groază la prima săptămînă a lunii martie. Ți-ai făcut însă un plan. Îți umpli frigiderul și cămara cu mîncare și băutură și nu mai ieși din casă pînă în aprilie. Poate așa vei reuși să nu strangulezi pe nimeni cu vreo ață de mărțișor.
Balanță
Chiar dacă ai mai promis că nu mai agăți tipe necunoscute de prin baruri, de data asta sigur te vei ține de cuvînt. Sau măcar vei folosi metode de protecție. După ultima escapadă amoroasă ai investit toți banii de buzunar și jumătate din bursă pe consultații și antibiotice.
Scorpion
Cum a dat un pic căldura, cum ai renunțat la geacă și pulovere și ai trecut direct la maieuri și tricouri. Partea proastă este că săptămîna trecută ai făcut vizite zilnice la cabinetul medical al Universității. Ai scăpat însă de cursuri, iar colegele de cămin te copleșesc cu vizite și cadouri.
Săgetător
În sfîrșit visul tău ți se va îndeplini, căci prietenul te va cere de soție. El își face griji că nu veți avea timp să vă organizați nunta, însă tu aveai deja totul pus la punct. Sala era închiriată, lăutarii tocmiți și meniul ales. Doar invitațiile nu-s gata pentru că nu știai care dintre pretendenți va face primul pas.
Capricorn
Vrei să devii celebru, să te recunoască lumea pe stradă și să-ți ceară autografe, dar nu ai nici un talent deosebit, nu arăți nici bine și nu ai făcut nimic extraordinar pentru societate. Te-ai gîndit însă că ai putea avea o șansă de a fi cunoscut la știrile de la ora cinci.
Vărsător
Abia ce te-ai întors în țară de cîteva săptămîni după ce ai plecat cu o bursă Erasmus că iar ai dor de ducă. De data aceasta însă te gîndești la un program mai bine plătit, cu carte de muncă, ori la căpșuni în Spania, ori la cules de cartofi în Germania.
Pești
Nici bine nu te-ai întors la școală că deja ești îngropat în teme. De aceea ți-ai dori să se inventeze mai repede un calculator care să scrie ceea ce gîndești, ca să poți lucra la proiecte și în timp ce mergi pe stradă. Nu ar fi rău nici dacă calculatorul ar face totul de unul singur.
Adaugă un comentariu