Horoscop 27 februarie – 5 martie

Astrele dixit Niciun comentariu la Horoscop 27 februarie – 5 martie 43

Berbec
Zodia BerbecVine primă­va­ra, se apropie sărbătorile dedi­cate femeii, iar tu nu prea ești în extaz. Cadou pentru ma­ma, pentru prietenă, pentru mama prietenei, co­le­ge de facultate, iar la muncă sînt doar femei. Iar contul din bancă este deja gol după ce a trecut Sfîntul Valentin și Dragobetele.

Taur
Zodia TaurÎncepi să-ți dorești copii și îți imaginezi în fiecare zi cum ar fi să ai casa ta, soț și vreo doi prichindei care să-ți zică mamă. Astrele te sfătuiesc să o iei treptat și să nu forțezi nota. Ar fi indicat ca mai întîi să reușești să menții o relație mai mult de cîteva săptămîni.

Gemeni
Zodia GemeniLa Crăciun ți-ai luat concediu, de Anul Nou ai fost la munte, acum îți iei din nou liber de la muncă, ca de mărțișor, iar Paștele nu te găsește cu siguranță acasă. Și în plus, pentru excursii, nu ai scos tu banii din buzunar. Începi să apreciezi iubiții cu bani.

Rac
Zodia RacAi fi vrut să începi sezonul cald cu un pescuit rapid pe Bahlui, dar planurile ți-au fost năruite. Rîul din mijlocul Iașului a fost poluat și nu mai ai cum să dai la pești. Și nu are sens nici să aștepți cîteva luni. Nu sînt deșeuri radioactive, deci nu-s șanse să prinzi carași de 10 kg.

Leu
Zodia LeuAi un admirator secret care ți-a trimis un bu­chet imens de flori de Sf. Valentin, iar de Dragobete te-ai trezit cu un colier minunat la ușă. Acum, că vine 1 și 8 martie, aștepți cu nerăbdare toate surprizele. La valoarea cadourilor, nici nu mai contează cine e și cum arată admiratorul.

Fecioară
Zodia FecioarăTot dai share la postări du­bi­oase de pe pa­gini obscure de Facebook care promit că vor da cadou u­nul sau mai multe iphone-uri. Și asta pentru că tu nu ai bani să-ți cumperi unul. Nu dispera. Peste puțin timp te vei putea lăuda că ești în pas cu moda. Apare din nou Nokia 3310.

Balanță
Zodia BalanțăAi început să mergi la teatru, la operă și la film. Ba mai faci cîte o vizită și pe la bibliotecă, iar la cursuri se întîmplă rar să lipsești. Un adevărat student model. Problema este că acuși iese laptopul tău din service și va trebui să ajungi din nou la zi cu toate serialele.

Scorpion
Zodia ScorpionVine 8 martie și iar auzi colegele de cameră cum se laudă cu surprizele și cadourile lor. Ca să nu apară accidente, ai ascuns cuțitele și foarfecele. Dar cum ai imaginația bogată, te temi totuși că vei găsi o modalitate prin care să le curmi rapid și subit bucuria.

Săgetător
Zodia SăgetătorȚi-ai terminat lincența și acum nu mai știi ce să faci. Temele pentru facultate încă nu s-au dat, iar cursurile de semestrul acesta le-ai citit deja. A venit însă dimineața și ți-ai dat seama că toate astea nu au fost decît un vis, iar tu mai ai încă teme restante din primul semestru.

Capricorn
Zodia CapricornNu mai pri­mești pachet de acasă, așa că ai început să gătești. Chiar dacă ai ars primul pilaf și a trebuit să intri pe Internet pentru a afla dacă trebuie fierți cartofii în­a­in­te pentru a face cartofi pai, treptat ai devenit un ade­vărat bucătar. Ochiurile îți ies perfect.

Vărsător
Zodia VărsătorEste primul an în care stai la cămin și încă nu te-ai obișnuit ca la bucătărie, la baie sau la dușuri să îți cînte studenții de la Teologie tot felul de cîntece religioase. Ai găsit însă soluția. Îi acompaniezi cu tot felul de melodii de la ACDC sau tragi apa de cîte ori e nevoie.

Pești
Zodia PeștiAștepți să vi­nă ziua ta cu mari e­mo­ții, iar prie­te­nii și co­le­gii tăi sînt la fel de emo­țio­nați. Nu știi ce urmează să primești, dar cei apropiați ție au plănut de ceva timp totul. Anul acesta vei primi cel mai frumos, cel mai de­osebit și mai ingenios „La mulți ani” de pînă acum.

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top