Cheat day

Localul Troian Niciun comentariu la Cheat day 19
Cheat day

Pitit pe o străduță care duce spre cartierul rezidențial Lazăr, Vivo Fusion Food Bar este localul care se laudă că ar avea cei mai buni burgeri după care pînă și vedetele americane tînjesc. Fațada clădirii este acoperită în totalitate de un material textil pe care sînt scrise citate fictive ale celebrităților din jurul lumii.

Înăuntru, exact cum intri pe ușa mare din fier pe care trebuie să o împingi cu putere ca să o urnești din loc, te așteptă o încăpere pe două etaje, mobilată simplist, acaparată de o lumină gălbuie. Așezat pe una dintre canapelele galbene, ești liber să conspectezi meniul cît timp dorești, căci diversitatea burgerilor și mai ales faptul că numele acestora este inspirat de filme sau seriale te poate da puțin peste cap la început.

Dacă vrei să mănînci un burger cu carne de vită, poți să alegi cu încredere un „Carnifornication” care o să te coste doar 19 lei. În cazul în care burgerul nu este de ajuns, sau poate pur și simplu ești un fan înrăit al cartofilor prăjiți, poți să încerci și o porție de „Chessy potates” care te ajungi undeva la 9 lei și din care nu te vei mai putea opri din mîncat și asta nu doar pentru că ai plătit pentru ei.

Chiar dacă specialitățile pe bază de carne acaparează meniul, cei de la Vivo au opțiuni și pentru vegetarieni. „True Selective” este un burger care are ca ingredient principal brînza hallomi, un ingredient mai scump decît carnea, se pare, căci burgerul îți va scoate din buzunar undeva la 22 de lei.
Vivo Fusion Food Bar nu este întocmai cea mai ieftină alegerea pentru un local în care să mănînci însă odată la cîteva luni, poate atunci cînd simți nevoia de un „cheat day” poate fi cea mai bună opțiune pentru o masă copioasă în oraș.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top