Al optulea păcat capital
Punctul pe VIP 2 noiembrie 2009 Niciun comentariu la Al optulea păcat capital 6Cu mulți ani înainte, deschideam televizorul și vedeam un tînăr vesel care încerca, din greu ce-i drept, să-mi facă dimineață mult mai frumoasă. Ajutat de Cristina Cioran, Dan Capatos își făcea cu sîrguință meseria la Antena 1, promițînd mult rating. Dar timpul a trecut, OTV a cîștigat din ce în ce mai mulți fani, iar Antena 1 s-a văzut „obligată” să-i urmeze calea. Acum, cînd putem vorbi de aceste posturi ca de două surori (una mai frumoasă decît cealaltă), același domișor a revenit pe micile ecrane cu un spectacol a cărei calitate este dată chiar de numele său – „Un show păcătos”.
Am rîs de el, chiar și împreună cu el, zicîndu-ne în gînd că nu va rezista mai mult de un sezon. Culmea, pronosticurile nu ni s-au adeverit, iar Capatos a devenit cea mai bună și cea mai „aducătoare” de audiență vedetă a postului. Cine nu a auzit de păcatele de la miezul nopții? Visătorii îi spun, mai nou, Jay Leno mioritic sau David Letterman cu mai puțin păr. Ne face seara mai frumoasă și ne face să uităm de tot ce înseamnă criză economică sau instabilitate politică. Una este să visezi cum îți intră țara în colaps economic și altceva este cînd adormi cu gîndul la Simona Sensual, care se teme de Oana Zăvoranu.
La ora 23, cînd copiii stau pe hi5 și Messenger, intră în platou cu un zîmbet steril și același început de calviție. Roșu sau negru, mai schimbă culoarea sacoului și începe să înșire păcatele din lumea mondenă. Acum, vedeta se bate în audiență cu tatăl său, Dan Diaconescu și cu amicul karatist, Mircea Badea. Însă, cum există public pentru fiecare, a reușit să ne intre ușor în case și în inimele telespectatorilor, vorba Andreei Marin.
Cum să nu fie el o vedetă? Dan a propulsat-o pe Nikita (bineînțeles că știți cine este) cel mai mult și a stîrnit cele mai „șoc” declarații din presa tabloid. De la „sînt însărcinată” și pînă la „sînt terorizată, oriunde mă mut”, prezentatorul a devenit agenția de știri pentru pasionații de monden.
Ultima găselniță a dumnealui, să-l însoare pe Cătălin Botezatu cu asistenta lui blondă. Creatorul de modă nu a gustat din farsa lui și nici din tortul de marțipan adus drept cadou de nuntă și s-a supărat pe el. A doua zi – „Cătălin Botezatu este supărat pe Capatos” sau „Capatos este nebun” – trîmbițau ziarele cu cel mai mare tiraj din țară. Iar cum tînărul a devenit o adevărată forță care poate să ridice și să dărîme personalitățile, i-a și spus lui Botezatu „Cătălin, nu pleca că ai să zici că îți stric imaginea”. Bine că rîde hîrb de oală spartă.
George GURESCU
Adaugă un comentariu