La o vorbă cu Marry și Jane

Punctul pe VIP Niciun comentariu la La o vorbă cu Marry și Jane 22
La o vorbă cu Marry și Jane

Se știe de multă vreme că Snoop Dogg este un ecologist convins ca­re iubește natura, îndeosebi plan­te­le verzi cu petale zimțate. De ace­ea i-a și fost interzis accesul în Au­s­tralia și în Norvegia în 2012, cînd a fost prins că avea în buzunar opt grame de marijuana.

Acesta spunea într-un interviu, că a încercat să se lase de fumat, și să abandoneze poziția neoficială de reprezentant al canabisului, însă n-a reușit. Măcar, a mai redus numărul de fumuri, recunoscînd că în unele zile fuma chiar și de 80 de ori. La un moment dat, invitat la Casa Albă, acesta nu s-a putut abține și a avut nevoie de o „ur­gen­ță” la baie.

De aceea, n-ar trebui să ne sur­prindă că acum două săptămîni, rapperul american a investit într-un startup din California care-ți aduce „plante medicinale” la tine acasă în mai puțin de 20 de mi­nu­te de la comandă. Așa a ajuns să umble pe Internet gluma cum că „Eaze” funcționează precum „Uber”, doar că pentru marijuana. Pe site, oamenii care locuiesc în California (unul din singurele state americane care a dat liber la Canabis) pot face programări online la medici, iar printr-un singur apel video aceștia pot obține o prescripție pe un an.

Încetul cu încetul, Snoop Dogg revine la rădăcini, avînd probabil nevoie de o prescripție continuă după perioada din 2012, cînd s-a convertit la reggae sub pseudoni­mul „Snoop Lion”, pentru ca mai apoi să-și dea seama că nu i se potrivește. Astfel, acum cîteva săp­tîmîni cînd de ziua sa a împlinit 44 de ani, acesta și-a invitat mai mulți prieteni, printre care și Chris Brown, la o petrecere într-un ring de role. Aici, acesta și-a lansat în mod oficial site-ul „Merry Jane” (merryjane.com), o platformă online de informare cu privire la marijuana.

În afară de locațiile celor mai apro­pia­te dispensare de la care se poa­te cumpăra Canabis, site-ul „vrea să umple un gol are există acum în această industrie. Noi sîntem ofi­ciul de informare pentru canabis”, după cum spunea rapperul.

Nu știu dacă site-ul va avea suc­ces sau nu, însă de cînd a revenit la numele „Snoop Dog”, rapperul e din ce în e mai implicat în me­diul online, unde are numeroase emisiuni și comunică cu fanii. Toată energia pe care o are demons­trea­ză că este sănătos tun și că folo­seș­te „medicamentele” potrivite.

Autor:

Iulian BÎRZOI

Senior editor „Opinia Studențească”

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top