Adunare ad-hoc în clubul vînătorilor

Dacă românii s-au deșteptat vreodată din somn, cu siguranță a fost în noaptea de 1 decembrie. Nu au iscat o revoluție însă au stîrnit cîteva proteste vehemente manifestate prin hore și sîrbe stîngace, dar jucate cu sînge fierbinte. Au încropit o Unire cu pași repezi și bătuciți, amestecînd tradiția cu modernul mai repede decît mixau barmanii „cocktail-ul românesc”. În Hunter’s Pub nu a fost doar „Patriotic Party”, a fost și seara în care Sofia Vicoveanca a cîntat cot la cot cu Inna și Ștefan Bănică. De pe nega­­tive, bineînțeles.

Roșu – de la luminile suspendate în tavanul căptușit cu tafta albă și vinul din paharele mesenilor.

Și de la bluza Alexandrei care are „un bade cum n-au șogorițele”. Sau cel puțin așa scrie pe ecranul de ka­ra­o­ke la care încearcă să ghicească versu­rile sub ochelarii fumurii. Bate de cî­teva ori din palme, scoate un chiuit sub­țire și jumătate din sală încropește o horă legănată mai pe muzică, mai o­­colind-o. Picioarele dansatorilor se îm­pleticesc printre scaune, dansul ș­chio­a­pătă din toate încheieturile, dar stri­gă­turi se aud din fiecare colț al sălii. Nici Bogdan, barmanul cu sta­tu­ră de paznic, nu stă locului. Odată ce vede hora din fața lui, uită de ca­fe­aua pe care a comandat-o fata singu­ratică de la bar și ia microfonul în mî­nă.

Strofele alunecă ca o halbă de be­re pe tejghea și lumea le înghite sec. În timp ce Bogdan își drege vocea pen­­tru următoarea strofă, Abdul, pre­zen­tatorul zburatic care își leagă în vîr­ful creștetului urechile căciulii groa­se, îl întrerupe rîzînd ștrengărește: „hai că te lăsăm să mai torni un păhărel și noi ne vom înveseli nițel. Invităm a­cum «fetele de pe Deal», din Pașcani, adică, pe scenă”. Una dintre ele îl ciupește părintește de obraz, iar prezentatorul se șterge repede ca după o pupătură cu urme de ruj roșu. Sîrba lor lasă scaunele goale și umple sce­na dintre mese; tinerii scutură agitat pi­ci­oarele și se țin de mînă strîns de par­că le-ar fi teamă că, altminteri, jocul s-ar termina.

Galben – de la sticlele de Cot­na­ri aliniate pe bar ca la o paradă milita­ră și chipul cerat al singurei fete cu ie de la „Patriot Party”.

În loc de iile de culoarea spicului de grîu cusute zdravăn de bunici, fe­te­le poartă bluze scurte străvezii și ro­chii mai sus de genunchi încinse în ta­lie nu cu brîie țesute la război, ci cu cu­relușe paietate. Nici nu poartă bati­ce pe cap, în schimb au bentițe roz a­șe­za­te ca în Banat, pe „frunce”.

Plai cu flori

La „Pa­tri­otic Party”, fetele îl ur­mă­resc pe Abdul, care se autoinvită pe scenă. „Bu­covinî, plai cu flori, un­di sînt ai tăi fișiori?”, începe el cu vo­cea groasă, punîndu-și pe ochi o pe­reche de o­che­lari mari, rotunzi. Face umbră frunții cu dosul palmei, că­u­tî­n­d atent prin sa­lă „ficiorii Bu­co­vi­nei” și așază mai bine pe mijloc ban­derola în culori­le stea­gului ro­mâ­nesc. „A­cum chi­ui­ți măăi!”, strigă pre­zen­ta­to­rul și din club se aud pierdu­te voci ră­gu­șite ca­re strigă mai ceva ca la nuntă.

Albastru – de la luminile de laser care dansează prin sală mai ceva ca invitații.

Numai Răzvan nu le observă și se întreține jumătate de seară cu două be­ri. Mai tîrziu, îi face semn dom­ni­șoa­rei cu cafeaua în față și-o invită din pri­viri la dans. Fata îl refuză și soarbe li­niș­tită din ceașcă, ignorînd atmosfe­ra tra­dițională din jur. „Ce nașpa cîn­tă astea. Dacă beau o gură de vin, sigur cînt mai bine”. Tînăra stranieră dă din cap și își îngroapă privirea în cana de ca­fea pe care nu a lăsat-o din mînă a­pro­ape un sfert de oră.

Lîngă ea se prezintă un prieten de-al lui Răzvan, în­covoiat de spate și cărînd cu greu o geantă mare pe u­me­ri. O așază tacticos pe tejghea, co­man­dă o bere și îl ghiontește pe acesta, făcîndu-i cu ochiul. „N-ai curaj să o cînți pe aia cu războiul”, îi spune prie­tenului său ciocnind imaginar sticla de bere de cea a tovarășului. Pro­vo­cat de replica acestuia, tînărul cu­ra­jos merge să se înscrie pentru ur­mă­toarea melodie. „Nu o va face, îl cu­nosc”, o asigură bărbatul tras de spa­te pe fata care se uită timidă îns­pre scenă.

Previziunea acestuia se adeve­reș­te și Răzvan începe, pe o voce stinsă,: „S-au văzut prima oară-ntr-o seară de mai”. Privește către străina de la bar, dar aceasta stă cu ochii într-o agendă. „I don’t speak romanian”, (n.r.: Nu vorbesc limba română) îi răspunde fa­ta cînd o întreabă dacă i-a plăcut de­dicația.

Cristina BABII