Alternosfera scutură versurile din chitară
Șoc-șoc-groază! 25 mai 2014 Niciun comentariu la Alternosfera scutură versurile din chitară 33Cum să răspundem atunci cînd vocalistul ne întreabă „Cîte lacrimi fac o mare?”. E simplu, nu putem. Dar putem brăzda cerurile în căutarea răspunsurilor. Și ca să ne ușureze munca, trupa „Alternosfera” a venit să concerteze în Underground pub, vineri, 23 mai.
Apariția trupei este ca o pastilă efervescentă căci lumea începe brusc să țopăie, ca și cum ar vrea să culeagă stele. Acordurile de chitară înlănțuite cu cele ale tobelor aruncă spre public cu poezie criptată. Căci doar în opera lui Ion Barbu se mai găsesc motive matematice și infinitul calculat în virgule. Prinși în salturi, toți repetă fiecare cuvînt ca într-o rugă strigată. Un băiat care a rămas în urmă cu cîntatul, își scoate telefonul alb și începe să urmărească versurile de pe display. Literele i se oglindesc în ochelari, iar lumina îi creionează gura mișcîndu-se pe ritmul muzicii.
De undeva dintre reflectoare, țîșneșc ca din tun aburi răcoritori. Ne aruncăm în drumul lor, iar ei ne învelesc ca-ntr-un cearșaf. Nu mai vedem nimic, dar putem simți părul fetelor care dau din cap, pentru că ne biciuie spatele făcîndu-ne vînt. Atingerile rapide și involuntare prinse în mișcări dezordonate sînt ca niște pansamente pentru căldură.
Liceenii cîntă alături de cei mai maturi că îi omoară „wamintirile”, însă cel mai credibil pare Marcel, solistul, care se sprijină aproape sfîrșit de microfon cu ochii închiși.
Apoi ridică mîinile în bătăi deasupra capul și ne îndeamnă să facem la fel. Pentru prima dată, sticlele, pline sau goale, ne încurcă și căutăm mese pe care să le lăsăm. Așa putem mai bine să menținem ritmul cu palmele. Gîndurile ne sînt dezacordate și ne bucurăm de orice gest de pe scenă. Vocalistul desprinde microfonul de suport și îl plimbă pe la colegii din trupă, de parcă fiecare ar avea altceva de spus. Mărturisim în cor că „sîntem visători”, ca o vinovăție pe care ne-o asumăm. Însă nouă ni se iartă pentru că sîntem mulți și legănați de versuri.
În luminile reflectoarelor multicolore strălucesc brățările fosforescente legănate de palmele care strigă după bis. Melodiile care au alternat între cele noi și cele mai vechi, cunoscute de toată lumea, ne-au dat puterea de a captura în telefoane printre fum și mîini ridicate, imaginea celor ne anuță că „ploile nu vin”.
Adaugă un comentariu