Cei trei frați ai saxofonului
Șoc-șoc-groază! 13 decembrie 2009 Niciun comentariu la Cei trei frați ai saxofonului 2Joi seara, pe la ora opt, ne-am trezit cu toții în Grenn Land. Călăuză ne-a fost trupa germană de jazz Samuel Jersak Trio, care a destins cu greu obrajii celor din public într-un zîmbet. Amalgamul de groove, pop și soul, strecurat în taină pe lîngă acorduri de jazz s-a degustat mai ceva ca vinul Cotnari. Numai discuțiile despre sărbători nu au contenit să răsară printre notele înalte ale domnișoarei cu voce groasă.
„Cine-s ăștia?”, mă întreabă nedumerit un individ cu plete care se sprijină de colțul barului. Rotește fumul între buze și scoate cerculețe. Stinge plictisit țigara și se alătură băieților care stau pe trepte. Nu pare prea interesat de „spectacolul” de jazz care se dă în fața lui. Ai spune că cei trei băieți care sprijină peretele portocaliu sînt niște chelneri plictisiți, care nu s-ar ridica nici în ruptul capului din scaunele incomode. Din cînd în cînd, vorbesc între ei și arată cu mîna înspre instrumentele muzicale de care se împiedică cei fără rezervare. Își îndreaptă deodată spinarea și intră pe „scenă”. Iau în brațe tobele, basul și pianul și încearcă să răzbată printre discuțiile plicticoase din public.
Numai pentru una din doamnele frumos aranjate, proaspăt coafată, care soarbe indiferentă din paharul de vin Cotnari, muzica nu are nici un efect. „De Crăciun fac o înghețată cu caramel, din aia moale, să se ia ușor cu lingura nu să se chinuie invitații. Ai auzit?”, îl necăjește pe domnul care nu îi dă nici o atenție. Bărbatul e prea absorbit de felul în care Axel Kühn mînuiește basul, „de parcă pune piedică la coarde”. Jazz-ul pe care îl dezlănțuie cei trei germani pune, mai degrabă, opreliște timpului. Șampania e lăsată să se răsufle, berile la fel, iar barmanul uită să ducă mîncarea unui cuplu care încearcă să semnalizeze cu furculița.
Vraja se rupe și vocea pianistului Samuel Jersak răsună ca un ceas deșteptător. „Am compus aceste piese după ce am fost în Grenn Land. Acolo este un golf care ar inspira orice poet. Fie scrie cel mai frumos cîntec de dragoste, fie se apucă să valseze. Eu am ales să dansez”, și trupa începe iar să încînte mulțimea pestriță. Melodia e ceva mai lentă, „ușor tristă”, după cum spune strîmbîndu-se doamna preocupată de bucatele pentru sărbători. Și pentru că nimeni de la masă pare că nu o ascultă se înfurie și strigă după chelner: „Hai odată, că ne uscăm aici!”
Buluc la note muzicale
„Știi cumva dacă mai există locuri libere sus?” și individul vine din ce în ce mai aproape de masa elegantă din fața mea. Insistă pînă cînd barmanul îi răspunde răspicat: „Du-te și vezi și dacă găsești masă liberă nu te mai întoarce”. Pletosul o înjură pe femeia mică și robustă în gînd, se întoarce cu spatele la ea și dă să plece. Nu înainte de a dărîma cu haina lungă de piele trei sticle de șampanie și două de apă plată. „Oups! Mai bine le beam decît să le dau pe jos. Îmi cer scuze, a fost fără intenție”, se adresează politicos doamnei care plănuiește să-și uimească invitații cu o friptură de vită în sos de ananas”.
După o pauză lungă, la masa celor trei cîntăreți se îngrămădesc fel de fel de domnișoare. Cumpără albumul lor și stau la coadă pentru autografe. Se așază numai după ce moderatorul anunță că „veți auzi acum o voce minunată”. Dintr-un colț întunecat, ascuns de o boxă mare iese o domnișoară timidă, care strînge microfonul între palme. Zîmbește și începe a cînta o melodie „de dragoste”. Pentru prima dată, în clubul cu pereți denivelați și fețe de masă din in îngălbenit nimeni nu mai are nimic de spus celui de lîngă. Cu ochii pironiți pe figura de ceară a fetei un domn elegant îi șoptește partenerei doar „asta da voce de jazz” și aplaudă după primul refren. „Gospodina”, însă, nu e la fel de mișcată. Tocmai cînd credea că nu o aude nimeni, muzica se oprește iar vocea femeii se aude strident: „Ce față de proastă are aia”.
Bărbatul se ridică de pe trepte și vine după o a doua bere. „Heineken!”, spune răspicat și își aprinde încă un Rothmans. „Nu-s degeaba puștii ăștia” și bate ritmul cu vîrful ciocatei. „Un saxofon dacă aveau și mă îmbătam de tot”.
Adriana ZĂVOI
Adaugă un comentariu